Live

Nelu Tătaru: Plata întregului personal din spitale să se facă după aceeași grilă de salarizare în 2021

Data publicării:
Ministerul Sănătății susține plata personalului medical după aceeași grilă de salarizare începând din 2021. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, joi, că susţine ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare, transmite Agerpres.

"Dorim să facem ordine în sistem şi să avem o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal. Susţinem ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Am finalizat studiul de impact pentru repararea acestei nedreptăţi, pe care îl înaintăm către instituţiile abilitate", a declarat Nelu Tătaru, citat într-un comunicat de presă.

Ministrul şi secretarul de stat Dragoş Garofil au avut, joi, o discuţie cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate.

Potrivit sursei citate, ministrul a menţionat reprezentanţilor sindicaliştilor care reprezintă personalul tehnic, administrativ şi economic din sistemul sanitar că înţelege nemulţumirile privind inechităţile produse de legea salarizării unice adoptată în anul 2017 şi a asigurat că echipa Ministerului Sănătăţii susţine asigurarea echilibrării în sistemului sanitar.

"Reprezentanţii Guvernului României au subliniat faptul că dialogul social reprezintă o prioritate pentru echipa MS", mai arată Ministerul.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Plângerea depusă de fostul ministru al Sănătății a fost respinsă de instanţă ca nefondată

Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar în dosarul de luare de mită și nu mai poate profesa în spitalele de stat

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Partenerii noștri