Live

Lucrătorii din Agricultură și din Industria Alimentară cer vaccinare prioritară. Invocă securitatea alimentară

Data publicării:
Vaccin anti-Covid-19. Foto: Profimedia images

Producătorii agricoli cer să fie vaccinați prioritar, afirmând că doar fermierii sănătoși pot produce hrană sănătoasă, potrivit Mediafax.

În contextul în care în toate țările Uniunii Europene a fost începută campania de imunizare a populației împotriva Covid-19, însă așa cum era de așteptat această campanie se preconizează a dura o perioadă semnificativă de timp, având în vedere numărul limitat de doze de vaccin disponibile, Federația Națională PRO AGRO se alătură celor mai importante organizații ale fermierilor și ale industriei alimentare și cere ca la nivelul autorităților în drept să stabilească Strategia Națională de Vaccinare să se țină cont de recomandările Comisiei Europene care includ lucrătorii din Agricultură și din Industria Alimentară ca și sector esențial în afara celui de sănătate publică.

Federația Națională PRO AGRO cere ca Strategia Națională de Vaccinare să fie adaptată în acest sens și din dozele de vaccin disponibile să fie vaccinați, prioritar, și lucrătorii din Agricultură și din Industria Alimentară.

Federația Națională PRO AGRO mai cere ca, în momentul adaptării Strategiei Naționale de Vaccinare, partenerii sociali, mediul asociativ, să fie consultați, „în acest mod fiind posibilă organizarea facilă a campaniei de vaccinare”.

„Securitatea alimentară nu poate fi menținută decât asigurând sănătatea și securitatea tuturor lucrătorilor din Agricultură și din Industria Alimentară, aceștia riscându-și propria sănătate de la apariția pandemiei pentru asigurarea necesarului de alimente populației”, arată Federația Națională PRO AGRO.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment INSP: România e vulnerabilă în fața poliomelitei, din cauza ratei scăzute de vaccinare

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Trump va discuta despre încetarea programelor de vaccinare a copiilor cu Robert F. Kennedy Jr., desemnat la Departamentul Sănătății

Studiu Eurostat: România înregistrează cel mai mare declin de pe piața de muncă din UE

Partenerii noștri