Live

Lapte praf contaminat cu salmonella. Fost angajat: Igiena nu era o prioritate

Data publicării:

Gigantul alimentar Lactalis retrage peste 12 milioane de cutii de lapte praf pentru bebeluşi vândute în Franţa şi în alte 82 de ţări, după apariţia unor cazuri de contaminare cu salmonella. Precizările au fost făcute de directorul companiei într-un interviu pentru presa franceză. Sâmbătă, ministrul de Finanţe anunţa că trebuie retrasă întreaga producţie de la una dintre fabricile din Franţa.

Lactalis promite să despăgubească toate familiile afectate. Potrivit autorităţilor, 35 de copii mici au fost diagnosticati cu infecţie cu salmonela în Franţa, după ce au consumat lapte praf sau mâncare pentru bebeluşi produse la una dintre fabricile companiei. A apărut o îmbolnăvire şi în Spania şi un caz suspect în Grecia. Între timp, victimele s-au constituit într-o asociaţie, care susţine că plângerile vor fi nu de ordinul zecilor, ci al sutelor.

În plin scandal, un fost salariat care a muncit mulţi ani la fabrica în cauză a declarat pentru France 2 că nu este deloc surprins de ce s-a întâmplat. El a povestit că, după ce a lucrat în alte locuri cu igienă ireproşabilă, ce a văzut la fabrica Lactalis l-a scandalizat.

„Când vezi sitele lăsate pe jos, când vezi perii care ajung pe jos sau cu care s-a şters praful o săptămână apoi sunt folosite la curăţarea ţevilor. Chiar nu ai de ce să fii surprins că a putut fi contaminat un circuit de lapte praf. Instrucţiunile de curăţenie sunt sumare. Prioritatea a fost în mod clar producția”, afirmă un fost angajat, pentru France 2.

La solicitarea jurnaliştilor, purtătorul de cuvânt al companiei a replicat că există porceduri stricte de igienizare şi că se fac regulat verificări. Fabrica unde s-a produs contaminarea a oprit producţia. 250 de salariaţi sunt în şomaj tehnic. Doar 70 mai lucrează.

„Eu mă ocup de întreţinere, alţii fac curăţenie. Este o situație dificilă pentru toată lumea. Se fac analize peste tot să se descopere unde e problema. Deocamdată nu există un răspuns. Lucrez la producţie. Niciodată nu am bănuit nimic. Pentru noi sunt lucruri despre care nu am crezut că se pot întâmpla. De ce, cum, nu știu”, povestește un fost angajat,

Autorităţile au deschis o anchetă şi acuză compania că nu a retras rapid produsele suspecte. Au descoperit şi că supermarketurile au continuat să le vândă, după ce fuseseră anunţate să le retragă.

„Am văzut un hipermarket Leclerc care vindea loturi contaminate. A trebuit să merg de două ori pentru ca ei să scoată aceste loturi de pe rafturi. Să nu ne mai ia de proşti”, afirmă Ségolene Noviant, vice-președinte asociașie victime.

Grupul Lactaclis are o istorie de peste 80 de ani, timp în care dintr-o afacere de familie a devenit un imperiu alimentar şi lider mondial în domeniul lactatelor. Are 246 de fabrici în 47 de ţări. Este prezent şi în România, unde a cumpărat mai multe branduri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Reacția lui Macron după decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază de lungă de acţiune

Partenerii noștri