Live

Îmbunătățiri la 3 ani de la Colectiv: pacienții vor fi transferați în străinătate în 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:

La trei ani de la tragedia de la Colectiv, autoritățile spun că acum pacienții cu arsuri grave ar putea fi mutaţi în străinătate în cel mult 24 ore, faţă de șase zile cât a durat în 2015. Şeful DSU spune că atunci cea mai mare problemă a fost birocraţia.

Fără discuție, dacă aveam procedura clară de a pune în avion și de a pleca, atunci este clar că o parte din pacienți puteau să fie duși acolo la condiții care sunt mai bune. Aici am fost în condiții de calamitate. Am avut un număr foarte mare de pacienți. Multă lume se miră cum am reușit să avem atâtea ventilatoare și atâtea echipamente. Dar o procedură ușoară ca să ne permităm să executăm transferul în primele 12/24 de ore, normal că poate să ajute în viitor la salvarea mai multor vieți, fără discuții. (Reporter: Atunci ministrul Sănătății a spus foarte clar că avem tot ce ne trebuie aici, avem condiții ca afară!) Aici nu am să comentez! Nu știu dacă mesajul respectiv însemna că noi nu vrem să transferăm în altă țară. (Reporter: Cu cât s-ar scurta timpul cu noua procedură?) Cu noua procedură? Am ajunge să fie transferurile făcute în primele 24/48 de ore!”, a spus Raed Arafat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Familiile celor care au murit în incendiul de la clubul Colectiv și supraviețuitorii acestuia, chemați în instanță de ISU

„După șase zile a murit aici”. Mărturii sfâşietoare după nouă ani de la tragedia din Colectiv, în care 64 de tineri și-au pierdut viața

Nouă ani de la tragedia de la Colectiv și nicio schimbare. Cele trei centre pentru marii arși încă nu sunt finalizate

Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba care i-a spart locuința unui fost ministru al Apărării și l-a amenințat cu moartea pe Arafat

Partenerii noștri