Live

Explicația unei mame care a refuzat să-și vaccineze cei trei copii împotriva rujeolei

Data publicării:
Copil îmbolnăvit de rujeolă.FOTO: shutterstock

49 de decese cauzate de rujeolă şi alte peste 12.000 de îmbolnăviri, din 2016 încoace, şi totuşi mii de români refuză să se vaccineze. 46 din cele 49 de victime ale complicaţiilor pojarului sunt copii neimunizați. Autorităţile s-au gândit la o soluţie: o lege a vaccinării, care să nu prea mai lase loc de refuz. Numai că, de aproape şase luni, parlamentarii nu sunt în stare să ajungă la o formă finală a proiectului. Iar numărul deceselor creşte de la o zi la alta.

„Consider că vaccinul are efecte adverse mult mai semnificative decât boala în sine, dacă este tratată la timp. Eu am făcut rujeolă când eram mică, am trecut cu bine peste ea şi sper ca şi ai mei să treacă cu bine peste ea”. Este replica dezarmantă a unei mame din Iaşi care în ultimele trei luni a fost internată cu fiecare dintre cei trei copii. Acum am găsit-o în salon alături de băieţelul de 7 luni.

„Nu este vaccinat cel mic şi nici ceilalţi şi atunci suntem internaţi cu rujeolă în spital”, spune ea.

Asaltată de numărul mare de cazuri, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi a amenajat un pavilion special numai pentru bolavii cu rujeolă. 20 dintre cei 22 de pacienți internați acum sunt copii, cei mai mulți cu vârste între un an și 4 ani.

„Mamele trebuie să aibă grijă. Trebuie să îşi vadă copiii, să fie foarte atente la erupţii, pentru că ea apare, în general, noaptea, după ureche, iar dimineaţa apare pe faţă”, spune Carmen Manciuc, medic primar infecţionist la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași.

„ Am avut complicaţii respiratorii, complicaţii neurologice şi încercăm să facem faţă atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere administrativ acestui număr mare de cazuri”, spune Carmen Dorobăţ, managerul spitalului.

Numai la Iaşi, în primele patru luni ale anului 6 copii au murit din cauza rujeolei.

„Rujeola este una dintre bolile transmisibile ale copilăriei care poate fi evitată prin vaccinare”, spune Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Iași.

„Este esenţial ca pacientul să aibă informaţia corectă, să ştie că poate fi protejat şi că aceste boli pot produce complicaţii severe, care la rândul lor duc la invaliditate şi la deces”, spune Valeria Herdea, preşedinte AREPMF.

Pentru un control eficient al bolii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca rata vaccinării să fie de 95%. În România, aceasta este de numai 77% în cazul vaccinului ROR.

Situaţia din România a atras şi atenţia presei internaţionale, care notează că legea vaccinării e blocată de 6 luni în comisiile din Parlament.

„Unii critici spun că autorităţile au şi ele o parte din vină, pentru că rezervele de vaccinuri sunt neregulate şi insuficiente. Obligat să acţioneze, guvernul român şi-a luat angajamentul de a creşte rata imunizării, prin introducerea a zece tipuri de vaccinuri obligatorii. Dezbaterile pe proiectul de lege depus anul trecut nu au avansat”, relatează AFP.

Conform proiectului, părinţii care refuză vaccinarea şi nici nu se informează ar putea primi amenzi de până la 10.000 lei. Copiii nevaccinaţi riscă să fie excluşi din şcoală sau grădiniţă.

Nu doar rujeola face victime în România. Gripa a ucis 125 de români.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vlad Voiculescu îl dă în judecată pe Mircea Geoană

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Ce vaccinuri sunt compensate şi care sunt condițiile pentru a beneficia de ele. Anunțul CNAS

Boris Johnson: Marea Britanie a luat în calcul invadarea Olandei în 2021, pentru a confisca o rezervă uriașă de vaccinuri Covid

Partenerii noștri