Live

Explicația dată de conducerea Spitalului Universitar pentru concedierea Marianei Luceanu

Data publicării:

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au anunţat, vineri, că asistenta medicală Mariana Luceanu care a făcut greva foamei a lipsit în mod repetat de la serviciu, în perioada 6 – 20 august, încălcând prevederile contractului individual de muncă şi Regulamentul Intern. Potrivit conducerii spitalului, asistenta nu ar fi la prima abatere disciplinară, mai fiind sancţionată de două ori până acum.

”Motivele de fapt ale desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă sunt săvârşirea unor abateri de la regulile de disciplină a muncii, respectiv: în data de 06.08.2018 doamna Luceanu Mariana a lipsit de la serviciu în intervalul orar 07:00 - 12:00, în data de 08.08.2018 a lipsit de la serviciu începând cu ora 10:00. Absenţe nemotivate de la serviciu, conform programării din graficul de lucru pentru luna august, respectiv în zilele de 09.08.2018, 13.08.2018, 14.08.2018, 16.08.2018, 20.08.2018, fapt pentru care a fost necesară modificarea graficului de lucru pentru a se asigura urgenţele şi bunut mers al programului operator”, au transmis, vineri, reprezentanţii SUUB, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Potrivit acestora, situaţia ”nu are legătură cu faptele sau aspectele sesizate în media de doamna Luceanu Mariana ca avertizor de integritate, ci se referă strict la încălcări ale prevederilor contractului individual de muncă şi Regulamentului Intern al SUUB, doamna nefiind la prima abatere disciplinară la locul de muncă, abateri pentru care a mai fost sancţionată de două ori”, se mai arată în comunicat. 

Reprezentanţii SUUB spun că decizia desfacerii contractului de muncă a fost luată în unanimitate de Comisia de disciplină.

 

De asemenea, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, a declarat vineri pentru Agerpres că asistentei i s-a desfăcut contractul de muncă în urma unei cercetări făcute de Comisia de Disciplină a SUUB.

"Doamna a avut începând de ieri contractul de muncă desfăcut deoarece a fost cercetată disciplinar de către Comisia de Disciplină a Spitalului Universitar pentru absenţe repetate de la locul de muncă şi părăsirea locului de muncă. Aceste fapte nu au nicio legătură cu ceea ce a sesizat doamna public (...) motiv pentru care a fost cercetată în Comisia de Disciplină din cauza absenţelor nemotivate şi părăsirii locului de muncă. Doamna a lipsit repetate cu bună ştiinţă şi fără argumente. A lipsit mai mult de trei zile, aşa cum prevede legea - Codul Muncii. Nu are nicio legătură cu ceea ce a semnalat dumneaei în media. (...) Această decizie a fost luată de către toţi membrii Comisiei de disciplină în unanimitate. S-a convocat, s-a făcut cercetarea disciplinară, i s-a comunicat decizia la 30 de zile aşa cum prevede Codul Muncii", a spus managerul.

Angajaţi ai SUUB au intrat în greva foamei în luna iulie, invocând lipsa materialelor, improprii din punctul de vedere al curăţeniei în saloane atât pentru pacienţi, cât şi pentru personal; lipsa personalului mediu medical; neacordarea drepturilor salariale conform legislaţiei în vigoare, sporuri, vouchere de vacanţă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Asistenta concediată, primele declaraţii. Scandalul de la Spitalul Universitar ia amploare

Asistenta de la Universitar care a făcut greva foamei, concediată. Cum e motivată decizia

Partenerii noștri