Live

Exemplu de omenie. O secție de spital pentru copii a fost renovată din donații

Data publicării:

Două etaje ale secţiei de boli infecţioase din spitalul judeţean Arad au fost renovate cu ajutorul unui ONG. În mai puţin de un an, secţia a fost transformată: este modernă, curată şi are aparatură de ultimă generaţie. Secţia nu mai fusese renovată de treizeci de ani.

Patruzeci de voluntari din Arad au inaugurat parterul secției de boli infecțioase pentru copii, de la spitalul județean Arad.  În urmă cu mai puțin de un an, tâmplăria ferestrelor era scorojită, pereții picau, iar de circuite sanitare adecvate nici nu se putea pune problema.

„Secția asta arăta ca un lagăr, în care copiii erau tratați în condiții inumane, de la gândaci, șoareci și multe alte lucruri pe care le-am găsit aici, igrasie. Ne-am apucat acum 10 luni să reabilităm secția și suntem deja la al doilea etaj”, spune Anamaria Nyeki Popa, președintele asociației „Cetatea Voluntarilor Arad".

Într-o săptămână, primii micuți vor putea beneficia de condițiile create de voluntarii din Arad, dar și de echipamentul modern, cum este aparatul pentru vizualizarea venelor, care a costat aproximativ 5000 de euro.

Iată ce spun voluntarii:

„Cu niciun ban de pe lume nu se poate cumpăra satisfacția pe care o avem când vedem ce iese din mâinile noastre și am început cu un proiect micuț. Nu ne-am imaginat la început că vom ajunge atât de departe.”

„Important este că s-a găsit cineva până la urmă care să facă chestia asta și o susținem în continuare pentru acest proiect.”

Spitalul Judeţean are patru secţii pentru copii. Doar cea de boli infecţioase a fost modernizată. De voluntari.

„În limitele posibile și cu banii care sunt în bugetul spitalului și al consiliului județean s-au făcut, dar acum este o reabilitare totală, făcută de la A la Z, cum trebuia să se facă de la început”, spune Carmen Lucuța, manager Spitalul Județean Arad.

Munca voluntarilor nu s-a încheiat. Din toamnă începe modernizarea demisolului secției de boli infecțioase.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ambasadorul rus la București a ajuns la spital în noaptea de Revelion

Grenadă descoperită de noul proprietar al unui apartament din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate din 15 locuințe

O bătrână a așteptat șapte ore la urgență în Alba Iulia, fără să fie consultată, susține familia femeii. Reacția spitalului

O femeie din Mureș a fost călcată de o mașină neasigurată lăsată pe o stradă în pantă

Partenerii noștri