Este criză de medicamente în spitale și farmacii. Ministrul Rafila: Lucrurile se pot acutiza
Este criză de medicamente în spitale și farmacii. Producătorii din industria farmaceutică spun că de vină este politica prețurilor. Legea cere ca ele să fie calculate în funcție de cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană. Lipsa anumitor medicamente crează deja probleme în unele spitale din țară. Din această cauză la Constanța, spre exemplu, au fost amânate toate operațiile care nu sunt urgente.
Căldură pe datorie, în Constanța. Societatea de termoficare face un împrumut bancar
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Un tânăr de 26 de ani a fost înjunghiat mortal în parcarea unui mall din Constanţa
Tragedie în Constanța: două tinere au murit, după ce un șofer s-a urcat beat la volan și a provocat un accident
Cum arată primul tren electric chinezesc de mare viteză care va circula prin România cu până la 160 km/h
Consum uriaș de suplimente alimentare și vitamine în rândul românilor
Doi bărbați au fost răniți după ce balustrada unui restaurant s-a rupt și au căzut de la etaj
În 2022 au fost cele mai multe întârzieri în aprovizionarea cu medicamente din ultimii 7 ani. Aproape una în fiecare zi. Ministrul Sănătății spune că principala sursă a problemelor este că instituțiile de stat sunt obligate să cumpere la cel mai mic preț posibil.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Mecanismul de preț din România, de foarte multe ori, descurajează firmele să producă medicamente, și mai ales pentru generice, acest preț e extrem de redus și câteodată renunță la fabricație. Lucrurile se pot acutiza, mai ales în condițiile în care producătorii de medicamente au semnalat o creștere a costurilor din cauza modificărilor de pe piața energiei.
Dragoș Damian, CEO Terapia CLUJ: De vreo 5 ani atragem atenția cu privire pa criza medicamentelor, când nici măcar nu era criza materiilor prime. Dispariția produselor fabricate în țară... nu e o soluție să aduci pe nevoi speciale, asta va face să dispară și mai multe medicamente făcute în țară.
Cea mai recentă criză a apărut la Constanța. La Spitalul Județean au fost amânate toate operațiile care nu sunt urgente, din cauză că stocul de medicamente pentru anestezia generală este pe sfârșite. Producția a fost întreruptă temporar în fabrică din unor cauza unor neconformității în calitatea produsului finit.
Marius Prăzaru, director medical Spitalul Județean de Urgență Constanța: La momentul acesta mai avem circa 50 de fiole, la nivelul spitalului. Țin să menționez că la un pacient se folosesc în jur de 5-6 fiole. Există un medicament înlocuitor, dar este extrem de scump.
Ministrul Sănătății spune la Digi24 că în săptămânile următoare, medicamentul va fi disponibil din nou, din import.
Alexandru Rafila: Orice spital mare trebuie să aibă o rezervă dintr-un produs care se folosește pe scară largă, zilnic, la aproape toate intervențiile chirurgicale. E o problemă mai degraba de organizare a spitalului, decât o problemă la nivelul țării.
Reprezentanții firmei care produce medicamentul spun că au în depozit 51.000 de cutii, cantitate care acoperă necesarul pe 90 de zile ale spitalelor.
Ce spune firma producătoare despre stocul de medicamente
Zentiva România (comunicat de presă): Am finalizat producția a 51.000 cutii de Neostigmină care au ajuns în depozitele noastre la finalul săptămânii trecute. Am informat distribuitorii de disponibilitatea medicamentului și sperăm ca în cel mai scurt timp medicamentele să ajungă la spitalele care au nevoie. Conform estimărilor noastre, această cantitate acoperă necesarul pentru 90 de zile al spitalelor.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News