Live

D. Buzatu, șeful PSD Vaslui: Terminați cu masca! N-a dovedit nimeni că e un panaceu. Altfel, bolnavii și-ar pune masca și s-ar vindeca

Data actualizării: Data publicării:

În județul Vaslui cazurile de COVID-19 au crescut alarmant. Nelu Tătaru spune că a cerut explicații cu privire la evenimentele din județ care au condus la creșterea numărului de infectări, însă acestea au fost evazive și prin urmare a fost cerută derularea unei anchete. 30 de tineri din Bârlad, județul Vaslui, au fost luați de ISU de la mare și duși la spital cu microbuzele, după ce mai mulți dintre ei s-au îmbolnăvit. Au participat alături de alte zeci de persoane la o petrecere de majorat. În acest context, Cosmin Prelipceanu a stat de vorbă cu Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui. Iată dialogul dintre cei doi.

Cosmin Prelipceanu: În continuare nu purtați mască?

Dumitru Buzatu: Nu îmi dau seama ce legătură vreți să faceți. Sau îmi dau seama cu foarte mare exactitate. Dar ce legătură are purtatul măștii de către mine, și cu grupul de copii care s-a infectat evident fără să știe? Pentru că orice grup riscă acest lucru în contextul extinderii infectării cu coronavirus. Poate puteți să-mi dați un răspuns, să mă lămuriți.

Cosmin Prelipceanu: Puteți să ne spuneți dacă purtați mască?

Dumitru Buzatu: Mă întrebați dacă port mască? Prin somn, sau cum?

Cosmin Prelipceanu: În 17 iulie spuneați că nu purtați.

Dumitru Buzatu: Încă o dată. Nu mă luați cu gura înainte. Sunt obișnuit cu întrebările astea manipulative și știu, aproape întotdeauna cu exactitate ce vreți să faceți.

Dacă mă întrebați dacă port masca într-o adunare publică, dacă mă întrebați dacă port mască când sunt într-un magazin, fac lucrul acesta, pentru că nu vreau să intru în conflict cu ceilalți.

Cosmin Prelipceanu: La ședința Consiliului Județean ați fost filmat fără mască...

Dumitru Buzatu: În ce circumstanțe? Dacă nu înțelegeți nimic, nu e vina mea. Cred că m-ați întrebat dumneavoastră, sau colegul, dacă eu cred. Dacă e o chestiune de credință coronavirusul, atunci eu nu cred în coronavirus. Dacă e vorba de determinare științifică a existenței unui virus, cred că există acest virus și că este foarte periculos în anumite condiții.

Și de aceea am îndemnat pe toți, trecând dincolo de protestul meu, să respecte măsurile.

Cosmin Prelipceanu: Dacă acești copii ar fi respectat măsurile, credeți că s-ar fi îmbolnăvit?

Dumitru Buzatu: Nu știu! Nu pot să vă spun eu. Nici dumneavoastră nu puteți răspunde, pentru că nu puteți ști în câte circumstanțe s-ar fi aflat acești copii sau persoanele care trăiesc astăzi în România. Nu există nicio determinare foarte exactă a modului în care se transmite virusul. Presupun că știți lucrul acesta.

Nu există nicio programare a acțiunilor umane care să evite intrarea în context cu acest virus. E pandemie și trebuie să înțelegem cu toții, și revin și spun că nu am îndemnat pe nimeni să nu repecte măsurile preventive.

Situația din Vaslui este gravă în măsura în care se infectează un număr mare de oameni și, luând toate măsurile preventive, nimeni nu poate controla felul în care acest virus infectează.

Cosmin Prelipceanu: Medicii ne spun că poate fi controlată răspândirea bolii, purtând mască.

Dumitru Buzatu: Sigur că poate fi controlat. Terminați cu masca! N-a dovedit nimeni că masca este un panaceu și dacă ar fi un panaceu, atunci persoanele infectate care ar lua masca cred că ar scăpa de consecințele infectării cu acest virus.

Subliniez că lucrurile sunt atât de grave, încât trebuie luate măsuri complexe, trebuiesc inventariate tratamentele care se aplică, dintre care unele deja s-a demonstrat că produc efecte adverse.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

24 Trends for 2024 revine cu cea de-a treia serie de dezbateri

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Partenerii noștri