Live

Deputatul Alexandru Rafila participă la Maratonul Vaccinării organizat în Bucureşti

Data publicării:
Deputatul Alexandru Rafila, la Maratonul Vaccinării organizat în Bucureşti.

Deputatul PSD Alexandru Rafila, medic specialist în microbiologie şi sănătate publică şi reprezentant la României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a anunţat, duminică, faptul că susţine şi participă la Maratonul Vaccinării organizat de UMF „Carol Davila” în Bucureşti, la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională.

Particip la maratonul de vaccinare organizat în Bucureşti de UMF «Carol Davila» şi dacă încă nu v-aţi vaccinat, vă aşteptăm azi la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţionala pentru prima doză de vaccin Pfizer împotriva Covid-19. Peste 18.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 48 de ore la Maratonul Vaccinării din Bucureşti! Mă bucură implicarea unui număr impresionant de medici şi de studenţi, precum şi sprijinul acordat de multe instituţii în această campanie, pentru că doar împreună vom reuşi să trecem cu bine peste pandemie”, a scris Alexandru Rafila pe pagina sa de Facebook.

El subliniază că vaccinarea este cea mai importantă şi benefică intervenţie de sănătate publică.

Mă implic şi contribui cu experienţa mea deoarece copiii au nevoie sa meargă la şcoală în siguranţă, vârstnicii şi bolnavii cronici să beneficieze de servicii de sănătate în siguranţă, adulţii să poată munci normal şi să avem cu toţii o viaţă socială normală. Pandemia poate fi oprită şi fiecare va fi în siguranţă când toţi vom fi în siguranţă. Vaccinarea este cea mai importantă, eficientă şi mai benefică intervenţie de sănătate publică, iar de-a lungului timpului vaccinurile au salvat sute de milioane de vieţi! Vă încurajez să veniţi să vă vaccinaţi împreună cu familia şi prietenii - azi la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţională, iar de luni la celelalte centre de vaccinare din ţară sau la maratoanele vaccinării organizate de Universităţile de Medicină din Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu-Mureş şi Craiova. Profesioniştii şi dascălii din sănătate sunt la dispoziţia dumneavoastră!”, a mai menţionat medicul Alexandru Rafila.

Maratonul vaccinării anti-COVID care se desfăşoară la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională din Bucureşti a început vineri, de la ora 16,00, şi se desfăşoară până luni. La maraton participă aproximativ 1.200 de voluntari, dintre care 260 sunt medici, 300 - asistenţi medicali, 135 - rezidenţi şi peste 500 - studenţi.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ Vreme severă în România: Viscol și ninsoare la munte și precipitații în restul țării. Vremea în București

Cum explică Jandarmeria Capitalei folosirea unui spray lacrimogen împotriva polițiștilor la protestul din Piața Victoriei

Carambol la ieșirea din București: Patru mașini au fost implicate într-un accident produs pe DN1 spre Otopeni

S-a ascuns după un frigider: un hoț a fost prins de polițiști în timp ce dădea o spargere la o casă din București

Partenerii noștri