Live

De câte ori s-a testat Raed Arafat pentru coronavirus?

Data publicării:
Test rapid pentru coronavirus Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, este una dintre persoanele publice expuse la îmbolnăvirea cu noul coronavirus - ia contact cu medici, asistente, colegi. El a mărturisit la Digi24 că a avut mai multe momente în care la cel mai mic simptom - un strănut, o tuse - i-a trecut prin gând și ideea că „poate să fie” COVID.

„Sunt momente în care te gândești, fără nicio discuție, la acest lucru, dar când te gândești la acest lucru, automat vezi dacă e real, te testezi, te verifici, verifici temperatura, verifici toate simptomele, verifici dacă într-adevăr este un risc sau nu. E normal că ne temem”, a explicat Raed Arafat.

Întrebat de câte ori s-a testat de la începutul pandemiei, Raed Arafat a spus că a făcut câteva teste rapide, vreo patru sau cinci, dar nu a făcut niciun test Real Time-PCR, pentru că nu a fost cazul. „Chiar dacă rezultatul acestor teste rapide este sub semnul întrebării, pentru că poate fi fals negativ sau fals pozitiv, am făcut. Dar n-am avut simptome sau probleme sau febră sau ceva care să mă pună să fac un test PCR”, a declarat Raed Arafat, vineri seara, la Digi24.

Șeful DSU a mai povestit că înainte de epidemia de COVID, dacă șoferul lui era răcit, de cele mai multe ori lua și el răceala, pentru că petreceau ceva timp împreună, împărțeau același spațiu al mașinii, iar în perioada aceea nu se purtau măști. Tocmai de aceea, a arătat Raed Arafat, e cu atât mai important acum, în contextul pandemiei, ca la cele mai mici bănuieli, în cazul prezenței unor simptome, să nu mergem la serviciu și să nu trimitem copiii la școală, să ne izolăm și să ne monitorizăm starea de sănătate.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba care i-a spart locuința unui fost ministru al Apărării și l-a amenințat cu moartea pe Arafat

Medic din Mureș, acuzat că a refuzat un caz, iar pacientul a murit. „A declarat că era aproape de finalul programului”

VIDEO Internetul s-a umplut de glume despre ciclonul care n-a mai fost. Autoritățile se apără: Rolul nostru e să avertizăm

Peste 6.000 de oameni au fost evacuați din calea apelor. Circulația maritimă, fluvială e suspendată. Ciolacu: S-a acționat ca la carte

Partenerii noștri