Live

Cum ne afectează turele de noapte

Data publicării:

Turele de noapte ne pot aduce probleme serioase de sănătate. Un studiu făcut în Canada a descoperit că gene foarte importante din corp se blochează. Iar impactul asupra organismului este pe termen lung.

Cercetătorii Universităţii McGill au analizat efectele a patru nopţi petrecute la muncă pe opt subiecţi perfect sănătoşi. Voluntarii au fost închişi într-o încăpere fără lumină naturală şi nu li s-a permis să folosească telefoanele sau laptopurile.

În prima zi, participanţii au dormit la orele obişnuite, apoi au trecut pe schimbul de noapte. Adică, au stat treji în timpul nopţii şi au dormit ziua.

După ce au luat probe de sânge la începutul şi finalul studiului, experţii au descoperit că 73 la sută dintre cele peste 20.000 de gene care reglează procesele biologice importante sunt incapabile să se adapteze noului program de somn şi de mâncare. Alte aproape un sfert dintre gene şi-au pierdut ritmul biologic.

Astfel de modificări pot duce la diabet zaharat, obezitate şi probleme cardiace.

Un studiu din 2017 al Institutului Naţional de Statistică arăta că mai mult de jumătate dintre salariaţii români lucrează seara, noaptea sau în weekend.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În Marea Britanie, persoanele obeze șomere ar putea primi tratament pentru slăbit pentru a se reîntoarce la muncă

Soluția pentru cei care suferă de diabet tip 2: Un nou tip de orez cu indice glicemic scăzut și mai multe proteine 

Un nou test de sânge ar putea ajuta la identificarea riscurilor pentru sănătatea copiilor (studiu)

Reclamele TV la produsele alimentare nesănătoase vor fi interzise în Marea Britanie de anul viitor

Partenerii noștri