Live

Foto Cum arată prima maternitate publică ridicată în Timișoara în ultimii 50 de ani. Este cea mai modernă din țară

Data publicării:
Maternitatea publică inaugurată în Timișoara. Foto- Spitalul Clinic de Urgență Pius Brînzeu

Prima maternitate publică construită în ultimii 50 de ani în Timişoara a fost inaugurată, luni, în campusul Spitalului Judeţean Timişoara, în a cărui jurisdicţie se află, investiţia de 20 de milioane de euro beneficiind de finanţare din fonduri europene. Vechea maternitate Bega a Spitalului Judeţean Timişoara a funcţionat într-un imobil construit în anul 1920. 

Maternitatea a fost ridicată de la zero, în cadrul proiectului transfrontalier cu Ungaria, intitulat "Copii dincolo de frontiere - conectarea serviciilor medicale din domeniul obstetrică - ginecologie şi neonatologie dintre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă 'Pius Brînzeu' Timişoara şi Clinica de pediatrie din Szeged", relatează Agerpres.

De-acum va fi o problemă cu programarea, va fi prea mică maternitatea

Managerul general al Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Dorel Săndesc, a subliniat în cuvântul de la inaugurare că această maternitate va schimba paradigma din punctul de vedere al pacienţilor care vin la spital.

"Multe femei vor dori să vină la maternitatea de stat şi doar dacă nu vor găsi loc vor alege altă variantă, inclusiv cea privată. Pentru că acum putem oferi condiţii hoteliere, de igienă şi de modernitate mai bune decât la privat. În plus, vom oferi ceea ce preocupă mereu mamele şi familiile lor, respectiv, siguranţa că dacă ceva nu merge bine pentru mamă sau pentru nou-născut, locul în care trebuie să fie este acesta. Cele mai multe mame care merg la privat să nască sunt preocupate de gândul că dacă ceva nu merge bine, în final tot la spitalul de stat ajung. Cred că vom avea o problemă cu programarea şi că va fi prea mică maternitatea", a declarat Dorel Săndesc.

Investiţia a beneficiat şi de cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Timiş de 7,5 milioane de euro.



"În ultimii patru ani am reuşit să modernizăm şi să extindem Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, secţia de Urologie, să accelerăm lucrările la noua secţie de mari arşi, iar astăzi, această nouă maternitate. Toate aceste lucruri fac parte dintr-un puzzle, care la orizontul anilor 2028-2029 va fi completat şi vom avea aici primul spital regional din ţară, chiar dacă Timişoara nu a fost cuprinsă pe lista acelor spitale regionale construite de la zero prin bani europeni", a declarat, în context, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.

Investiție de 20 de milioane de euro

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, preşedinte ales al Consiliului Judeţean Timiş în alegerile locale din luna iunie, a punctat că după 50 de ani asistăm la inaugurarea unei maternităţi publice, la Timişoara.

"Este o investiţie care a costat spre 20 de milioane de euro, cu dotări. Cred că dăm anual pe panseluţe banii aceştia. Această finanţare este una europeană, nu din bani guvernamentali. Cu alte cuvinte, acest oraş, acest judeţ, acest motor atât de important la economia România care contribuie cu sume record în fiecare an, de 34 de ani, reuşeşte să facă o investiţie de anvergură, dar totuşi costă cât panseluţele din Timişoara, într-un an. Aceasta trebuie să ne facă să înţelegem că dincolo de a clama nevoia de a investi, este nevoie să facem ceva concret în fiecare an (...)", a afirmat Alfred Simonis.

„În prezent, funcționăm în două clădiri vechi de peste o sută de ani. Aveam nevoie de acest spital. Proiectul a demarat în 2016, iar astăzi putem spune că Timișoara și Banatul se mândresc cu cea mai modernă secție de Obstetrică, Ginecologie și Neonatologie din România, concepută la standardele anilor 2020. Dispunem de aparatură de ultimă generație, condiții de cazare de cel mai înalt nivel și un personal experimentat, toate acestea fiind argumente solide care demonstrează că suntem cea mai modernă unitate din România. Este o unitate care va deservi pacientele din toată țara, dar sperăm să atragem și paciente din Ungaria, Serbia sau Bulgaria, așa cum și femeile de la noi au mers în alte țări să nască”, a declarat Marius Craina, șeful Secției Obstetrică-Ginecologie I de la Maternitatea Bega.

Situată în campusul Spitalului Județean Timișoara

Situată în campusul Spitalului Județean  Timişoara, maternitatea areare patru etaje şi o capacitate de 126 de paturi şi se întinde pe o suprafaţă de 5.434 de metri pătraţi utili. Este prevăzută cu o secţie ATI, bloc operator, săli de naştere şi camere de gardă, precum şi compartimente de prematuri, nou-născuţi eutrofici, fertilizare in vitro, obstetrică-patologică, ginecologie, chirurgie laparoscopică şi histeroscopică, obstetrică fiziologică şi de spitalizare de zi. Pe etaje sunt şi spaţii pentru însoţitori şi vizitatori.

Compartimentarea include, la demisol, sectorul de primiri urgenţe, vestiare şi centrul de imagistică. La parter vor fi centrul de fertilizare in-vitro, secţiile ambulatoriului de specialitate şi recepţia.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni, la aceeași oră când oamenii strigau în 1989 „Libertate”

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor

Partenerii noștri