Live

Coronavirus România: Încă 14 persoane au fost confirmate pozitiv, 19 persoane s-au vindecat și au fost externate

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

260 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) au fost confirmate până miercuri, 18 martie 2020, la ora 18:00, pe teritoriul României. Dintre cei 260 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

Astfel, de la ultima informare, cea de la ora 10:00, au fost confirmate încă 14 cazuri noi, după cum urmează:

  • 7 în București,
  • 3 în Brașov,
  • 2 în Constanța,
  • câte unul în Maramureș și Dolj.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 2 ani și 57 de ani. 

În total, în România s-au confirmat miercuri, 18 martie 2020, încă 43 de cazuri din totalul celor 260. De remarcat este că printre aceste persoane, există copii, cu vârste mici, dar majoritatea celor infectați sunt persoane active, cu vârsta de până la 60 de ani.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.510 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).

Alte 26.545 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Câte teste au fost făcute

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, inclusiv la Institutul Cantacuzino.

În stocul unităților sanitare care realizează diagnosticarea se află în acest moment 3.746 teste de diagnosticare moleculară (Real Time PCR). SC Unifarm SA achiziționează și distribuie în permanență către unitățile sanitare, pe bază de comandă, teste de diagnostic.

51 de dosare penale

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 51 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

De asemenea, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea măsurii autoizolării.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Medicul de la Casa Albă anunță că starea lui Joe Biden, infectat cu Covid, „s-a ameliorat semnificativ” în ultimele 24 de ore

Casa Albă anunță cum se simte Joe Biden după infectarea cu coronavirus: „Are o stare de slăbiciune generală”

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Partenerii noștri