Coronavirus. Încă un spital contaminat în România: secția ATI de la SJU din Sfântu Gheorghe, în carantină
Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe (jud. Covasna) a intrat în carantină, după confirmarea unui nou caz de coronavirus, a anunţat conducerea instituţiei, într-un comunicat de presă transmis joi seară agenției AGERPRES.
„În urma rezultatelor pozitive testării Coronavirus - COVID-19 a doi pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean, alte 2 cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate. Unul dintre pacienţi s-a aflat la Terapie Intensivă, când a fost confirmată infecţia cu COVID-19. Prin urmare, Secţia de Anestezie şi cea Terapie Intensivă au fost puse imediat sub carantină şi a început testarea celor 13 persoane care au fost de gardă. Restul personalului din cadrul secţiei, respectiv 46 de persoane, vor rămâne acasă obligatoriu în autoizolare, până când vor fi cu toţii testaţi, în următoarele 4-5 zile”, informează comunicatul.
De asemenea, a ieşit pozitiv şi testul unui alt pacient cu simptome suspecte, internat prin Urgenţă, care acum se află în Secţia de Boli Infecţioase. Iniţial, pacientul nu a informat personalul că s-a întors din străinătate, de aceea a fost internat la Secţia Pneumoftiziologie, iar după constatarea simptomelor suspecte a fost transferat la Boli Infecţioase, unde i-a fost efectuat testul pentru coronavirus. În ambele cazuri, s-a pornit o anchetă epidemiologică, în urma căreia toate cadrele medicale care au avut contact cu pacienţii intră obligatoriu în autoizolare la domiciliu. „În acest moment, nu este necesară altă măsură decât carantina instituită la Secţia de Terapie Intensivă”, menţionează conducerea spitalului.
Potrivit comunicatului, până acum s-au efectuat 106 teste în rândul personalului din secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Blocul de naşteri şi celelalte secţii unde au existat contacte directe cu cazurile confirmate, iar dintre acestea 6 au ieşit pozitive.
„Din cei 29 pacienţi aflaţi în cele trei secţii - Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Bloc Naşteri - care au fost testaţi pentru coronavirus, nimeni nu a avut rezultat pozitiv până joi după-amiază, aşa că unii dintre ei pot pleca acasă, dar trebuie să rămână în autoizolare la domiciliu. Cei care necesită tratament rămân în secţii, unde vor primi îngrijiri medicale”, precizează comunicatul.
În data de 26 martie au fost prelevate probe de la încă 46 persoane din cadrul personalului spitalului, printre care şi de la cele 13 persoane care rămân la Terapie Intensivă, pentru a asigura supravegherea medicală a celor 4 pacienţi internaţi în această secţie.
Cazurile urgente vor fi redirecţionate către spitalele din Târgu Secuiesc şi Braşov, de la caz la caz. Toţi pacienţii cu patologie obstetrică-ginecologie sunt redirecţionaţi către Spitalul Municipal Târgu Secuiesc. Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Covasna continuă prelevarea de probe, iar ancheta epidemiologică este extinsă. Scenariul privind reorganizarea spitalului va fi anunţat mai târziu de conducerea instituţiei”, se mai arată în comunicat.
Duminică după-amiază, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat că unul dintre angajaţi a fost depistat pozitiv la testul COVID-19, iar a doua zi au fost diagnosticaţi pozitiv aţi patru medici, drept urmare secţiile de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Blocul de naşteri au intrat în carantină.
Autorităţile au făcut apel la cetăţenii care au fost în contact cu personal medical sau pacienţi ai secţiilor menţionate să se autoizoleze şi să anunţe Direcţia de Sănătate Publică sau Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News