Live

Control inopinat la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Sorina Pintea cere control din partea DSP

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că a constatat, în urma unui control inopinat la Spitalul Judeţean din Ploieşti, că sunt probleme la Unitatea de Primiri Urgenţe în ce priveşte modalitatea în care sunt trataţi pacienţii, felul în care li se vorbeşte şi comportamentul cadrelor medicale, dar adaugă că a găsit şi „mizerie”. „Spitalul nu era deloc curat, inclusiv în secţiile care erau renovate”, afirmă Pintea, precizând că a cerut şefului Consiliului Judeţean să îl demită pe directorul de îngrijiri.

Sorina Pintea a făcut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un control inopinat la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

„Am primit de-a lungul timpului mai multe sesizări privind ceea ce se întâmplă în Spitalul Județean Ploiești, pe de o parte, iar pe de altă parte cred că e cazul să ne preocupăm real de siguranța pacientului. Investim bani în sistemul de sănătate, banii aceștia nu se regăsesc în creșterea calității actului medical”, a declarat Sorin Pintea, la Digi24.

„La Unitatea Primi Urgențe, aparținătorii așteaptă în timp ce pacienții sunt tratați de către medici, dar nu primesc vești. O doamnă, de exemplu, spunea că așteaptă de la ora 9:00, era peste ora 12:00, și nu știa ce se întâmplă cu soțul ei. Mi se pare anormal ca timp de trei ore cineva să nu o informeze ceea ce se întâmplă”, a adăugat ministrul.

„Apoi am vizitat o secție renovată, secție care avea foarte mulți pacienți – 90 de paturi, 84 de pacienți – dar acolo curățenia lăsa de dorit. Or, dacă discutăm despre siguranța pacientului începem de la lucruri esențiale. În primul rând  vreau să spun că sunt foarte răcită, am o rinită puternică, nu prea simt mirosurile, dar imaginați-vă că am simțit în acea secție un miros neplăcut. Pe de altă parte, erau materiale în secția respectivă care nu puteau fi dezinfectate și atunci vorbim despre infecții”, a mai spus Pintea.

„Nu discut despre calitatea actului medical, am cunoscut un medic deosebit acolo și asistentele de pe sectie, dar asta nu e sufieicent, nu asta înseamnă siguranța pacientului”, a subliniat ministrul.

Ea a precizat că în acea secție băile arătau „în regulă”.

„Am intrat apoi într-o secție nerenovată. Am înțeles, e în curs se renovare, lucrurile se vor schimba în bine, deși mă îndoiesc, dar acea secție nerenovată era mizerabilă. O infirmieră spăla pe jos cu apă dintr-o găleată, apa era extraordinar de murdară și am întrebat-o cum a preparat apa și a spus că a pus 2-3 pastile. Am întrebat 2-3 pastile de ce? Unde? Răspunsul corect era 5 pastile de substanță la 10 litri. Nu așteptam să îmi spună denumirea substanței, dar măcar modul în care se prepară. Mi-a fost clar că nu e ok”, a mai spus Sorina Pintea.

Spitalul Județean Ploiești primește anual 8 milioane de lei pentru întreținere

„Eram cu președintele Consiliului Județean, care mi-a spus că alocă în jur de 8 milioane de lei anual pentru întreținere. Dl. președinte avea mari așteptări și era foarte încrezător când ne-am întâlnit la poarta spitalului. Da, e un om care se preocupă. Ministerul Sănătății, de asemenea, anul trecut am făcut investiție de 2 milioane de lei în spital. Deci a existat concurs din partea noastră, adica din partea autorităților locale, a Ministerului. DSP va pune mai multe întrebări și eu i-am propus președintelui CJ să destituie directorul de îngrijiri pentru că nu e posibil”, a adăugat ministrul.

Pintea a mai spus că vor fi comunicate măsurile ce vor fi luate după acest control inopinat și că nu vor fi închise secții.

„Se dezinfectează. În acest moment, nu. În secția nerenovată îmi spunea medicul de gardă, un om deosebit, că nu sunt infecții. Zic – probabil că nu le raportați, că mi-e greu să cred că în aceste condiții nu sunt infecții”, a mai spus ministrul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident grav cu patru mașini pe autostrada A3. Traficul este restricționat pe sensul spre Ploiești

O fetiță de 9 ani s-a curentat la un patinoar din Ploiești. Reacția Poliției

Şoferul care a murit marți în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. Cum l-a primit înapoi

Doi morţi într-un grav accident rutier produs pe un bulevard din Ploieşti. Tânărul șofer ar fi făcut întrecere cu altă mașină

Partenerii noștri