Live

Testare pentru coronavirus în parcarea unui mall. Nu e nevoie de programare, dar sunt cozi de zeci de mașini

Mădălina Chițu Data actualizării: Data publicării:
Primul centru de testare pentru coronavirus de tip drive-in a fost deschis în parcarea unui mall din București Foto: captură TV

Numărul românilor care merg din proprie inițiativă să se testeze pentru COVID-19 crește de la o zi la alta. Centrele de stat anunță că prioritari sunt pacienții care au simptome sau care necesită internare, iar centrele private au deja liste de așteptare de săptămâni bune. Asta nu este o opțiune pentru cei care au vacanțele programate în doar câteva zile. Așa că fac sute de kilometri și așteaptă ore bune, în mașină, pentru a putea fi testați la singurul centru de tip drive-in pentru depistarea noului coronavirus.

„Testul dumneavoastră este în format PCR. Rezultatul îl doriți în română sau în engleză?” - îl întreabă cadrul medical pe șoferul căruia tocmai i-a recoltat probele.

„În română”, răspunde acesta.

Domnul Aurel a venit încă de la ora 8 dimineața la mall. Nu ca să își facă cumpărăturile, ci să afle dacă are sau nu coronavirus.

„Am avut oarecum un contact, așa se zice, nu știu sigur, și am venit să mă testez. E ok. Trebuie să îl facem”, spune bărbatul.

Și nu a fost singurul.

„Am fost plecat undeva și vreau să fiu sigur că nu mai infectez pe cineva, familia sau colegii. Deci, m-am întors dintr-o călătorie și mi se pare normal să văd dacă am sau nu am primit cumva acest virus”, explică un alt bărbat.

Cât costă testul

Sute de români vin zilnic să se testeze pentru COVID-19 din proprie inițiativă la singurul centru mobil din țară, amplasat în parcarea unui mall din București, unde se formează cozi de zeci de mașini. Așteaptă ore bune până să le vină rândul. Și nu pentru că aici testele sunt mai ieftine. Prețul analizei este de 390 de lei. Toți cei ajunși aici spun că nu au altă variantă.

„Timpul de așteptare al rezultatului e mult mai mic față de celelalte clinici la care nu am găsit nici măcar programare. Aici nu se face cu programare. Plecăm în vacanță în Grecia, sâmbătă. Sperăm să plecăm. Depindem și de rezultat”, spune o tânără.

Odată ajunși în fața centrului de recoltare un cadru medical, echipat la fel ca unul din secțiile de terapie, acolo unde se tratează bolnavii grav diagnosticați cu noul coronavirus, vine și recoltează probele din nas și din gât. Probele sunt trimise mai apoi la un laborator de analize.

Medic: „Avem o rată de pozitivare de 8 la sută”

„Pacientul vine cu mașina, fără programare și este testat direct la el în mașină. Astfel este redus la minimum contactul între personal și pacient și invers – între pacient și personal. În momentul de față avem o pozitivare a rezultatelor de 8%”, a declarat dr. Mihail Pautov, directorul general al centrului de testare.

Pacienții primesc rezultatele pe mail sau prin telefon. În cazul în care o persoană primește rezultatul pozitiv, aceasta este sunată de unul din medici și primește indicații pentru a-și monitoriza starea de sănătate și a cere ajutor specializat.

Numai în cursul zilei de miercuri la acest centru de testare au venit în jur de 600 de persoane.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bebeluş de 2 luni a murit din cauza COVID-19

Un al 7-lea val de COVID ar putea veni în toamnă, spune Alexandru Rafila

Peste 9.300 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore. Aproape 4.000 de pacienți internați, peste 600 sunt minori

Un vaccin adaptat, mai eficient împotriva variantei Omicron, ar putea apărea la toamnă

Partenerii noștri