Cel puțin două motive serioase pentru a nu ține Postul Crăciunului
Postul Crăciunului, care tocmai a început, va fi unul costisitor pentru cei care îl respectă. Legumele, fructele şi conservele s-au scumpit faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Calculele arată că alimentele românilor care ţin postul ar putea costa dublu faţă de ale celor care continuă să mănânce carne şi lactate.
Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut
Începe Postul Crăciunului
Noii deputați s-au rătăcit pe holurile Parlamentului
„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani
Pericolul depresiei de Crăciun. Cum putem să înfruntăm haosul și stresul de sărbători
Moș Crăciun, folosit ca amenințare în educația copiilor. Ce spun psihologii despre această metodă
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR
Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație
Timp de 40 de zile, meniul românilor se schimbă. Legumele şi conservele vor predomina în preparatele pe care le vor găti cei care vor să ducă la bun sfârşit cel mai important post din an. Din cauza inflaţiei, însă, acest post va fi mult mai scump decât cel de anul trecut. Cartofii s-au scumpit cu aproape 30%, iar celelalte legume, dar şi conservele, cu peste 20 de procente.
Coşul dedicat postului care cuprinde fasole, ulei, legume şi conserve costă undeva la 80 de lei, în timp ce coşul clasic cu lapte, ouă, carne şi nici de aici nu lipsesc legumele ajunge la aproape 50 de lei.
Aşa că românii se gândesc la soluţii.
-Faci meniul în funcţie de ce găseşti la ofertă. Eu am programat o musaca de vinete.
-Preţurile sunt mai piperate dar nu avem ce face. Întotdeauna legumele au fost mai scumpe decât carnea.
Sunt şi oameni care spun că au renunţat la post tocmai din cauza preţurilor ridicate.
-Un meniu de post ... te costă mai mult decât ăla de dulce.
Inflaţia se resimte şi în preparatele servite la restaurant.
La restaurant o porţie de coaste de porc şi garnitură de cartofi costă 38 de lei. Dacă ne referim, însă, la un preparat exclusiv de post, iar aici avem vinete, humus şi legume la grătar, acest platou costă şi cu 5 lei mai mult.
Drept urmare, românii vor fi tentaţi să cumpere produse ieftine, dar şi nesănătoase, spun specialiştii. Oamenii care ţin post trebuie să fie foarte atenţi la ce mănâncă, altfel se pot confrunta cu diferite afecţiuni, avertizează medicii.
Ruxandra Pleşea, medic diabetolog: A ţine post poate să însemne, uneori, şi consumul unor alimente nesănătoase. Pâine albă, margarină, foarte multe dulciuri. Toate, într-un timp mai scurt sau mai lung, duc la insulino rezistenţă, la dezechilibre glicemice. Duc la înrăutăţirea diabetului zaharat, dacă acesta există.
Postul Crăciunului se va încheia pe 25 decembrie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News