CE a fost de acord ca România să suspende pentru trei luni exportul unor antibiotice și antitermice
România a obținut la Bruxelles suspendarea temporară, pentru o perioadă de 3 luni, a exportului pentru anumite medicamente din categoria antibiotice și antitermice, cu administrare orală, în contextul epidemiei de gripă și răceală.
Comisia Europeană a avizat favorabil solicitarea României privind adoptarea în procedură de urgență a suspendării temporare a distribuției în afara țării a anumitor medicamente din categoria antibiotice și antitermice cu administrare orală, a transmis Ministerul Sănătății.
Măsura are caracter temporar, se va aplica pe o perioadă de trei luni, și are ca scop să asigure continuitatea disponibilității acestor medicamente pentru pacienții români.
Măsura nu afectează exportul medicamentelor fabricate de către producătorii români, ci se referă doar la oprirea distribuției intracomunitare a medicamentelor alocate pieței din România, potrivit sursei citate.
În luna ianuarie 2023, autorităţile române au notificat Comisiei Europene în legătură cu această situație, iar Comisia a considerat că cererea este justificată.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News