Live

Câte decese puteau fi evitate prin vaccinare? Valul 5 al pandemiei în România ar putea veni peste o lună și jumătate

Data actualizării: Data publicării:
Valul 5 al pandemiei în România ar putea veni în ianuarie, spune Valeriu Gheorghiță Foto: Profimedia Images

Numărul deceselor provocate de COVID ar fi fost de 20 de ori mai mic în această toamnă, dacă rata de vaccinare din România ar fi fost la un nivel mai ridicat, a spus la Digi24 Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Medicul speră ca proporția celor vaccinați cu cel puțin o doză să ajungă, până la sărbători, la 50 la sută, pentru că din ianuarie, România s-ar putea confrunta cu valul 5 al pandemiei.

Valeriu Gheorghiță a arătat că în acest moment, 47 la sută din populația adultă a României, cu vârsta de peste 18 ani, este vaccinată cu cel puțin o doză. În ceea ce privește poporția populației vaccinate complet, aceasta a ajuns undeva la 45 la sută, iar dacă se ține seama de întreaga populație eligibilă pentru vaccin, adică toți cei care au împlinit 12 ani, atunci rata de vaccinare a celor imunizați cu cel puțin o doză se situează la 44 la sută.

„Am mai recuperat din deficitul de vaccinare, dar este evident insuficient”, a punctat medicul, arătând că în cazul variantei Delta, mult mai transmisibile, rata de vaccinare a populației ar trebui să fie undeva la peste 80 la sută pentru a atenua impactul.

Întrebat câte dintre cele aproximativ 20.000 de decese înregistrate în această toamnă puteau fi evitate, dacă rata de vaccinare ar fi fost mai mare, Valeriu Gheorghiță a spus că ar fi fost de cel puțin 20 de ori mai puține, pentru că rata de deces la o persoană vaccinată cu schemă completă este de 20 de ori mai redusă. „Or, din acest punct de vedere, în loc de 20.000 de decese, am fi putut să avem 1.000 maxim”, a arătat Valeriu Gheorghiță.

Populația de peste 80 de ani, cea mai vulnerabilă și cel mai puțin vaccinată

„În mod deosebit, m-aș uita, pe termen scurt, la acele grupe de vâstă vulnerabile - vorbim de populația de peste 80 de ani, unde avem o mare problemă, pentru că procentul de vaccinare este redus, este de circa 25 la sută, în condițiile în care la grupa de vârstă între 30 de ani și până la 80 de ani avem aproape 50 la sută rată de vaccinare, chiar grupa de vârstă 50-60 de ani se apropie de 54 la sută rată de vaccinare”, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Este adevărat că dacă ne uităm la numărul de cazuri diagnosticate cu infecții SARS-CoV-2 în rândul populației de peste 80 de ani vedem că ele reprezintă aproximativ 5 la sută din totalul cazurilor diagnosticate la nivel național în România. Riscul este mai redus, dar atunci când se produce această infecție, vulnerabilitatea acestei populații este foarte mare și riscul de a dezvolta o formă gravă este crescut, a arătat Valeriu Gheorghiță.

„Vom fi la fel de vulnerabili în perioada următoare”

În acest moment, situația epidemiologică în România este în ameliorare, dar perioada de acalmie riscă să nu dureze prea mult. „Sperăm să se mențină acest trend epidemiologic, deși toate prognozele arată că foarte probabil în perioada următoare am putea avea și noi, într-o lună și jumătate, două luni, o reluare a creșterii cazurilor, pentru că vedem ceea ce s-a întâmplat între restul Europei și România. În general, a fost un decalaj de o lună și jumătate, maximum două luni, între creșterile de cazuri”, a explicat Valeriu Gheorghiță, duminică seara, la Digi24.

De altfel, este foarte posibil ca scenariul din Germania, care a trecut foarte repede de la valul 4 la valul 5 al pandemiei, să se repete și în România, în condițiile în care rata de vaccinare din România, cel puțin pentru populația adultă, este nesatisfăcătoare, ceea ce înseamnă că sunt în continuare foarte mulți oameni vulnerabili, care se pot infecta cu ușurință, a menționat medicul.

„Evident că vom fi la fel de vulnerabili în fața infecției cu SARS-CoV-2 în perioada următoare. Dacă ne uităm că la nivelul regiunii europene, sunt cele mai multe cazuri noi diagnosticate, suntem practic epicentrul pandemiei, iar OMS estimează că până la sfârşitul lui februarie, în situaţia actuală, în evoluţia actuală, am putea să avem alte 500.000 de decese, deci practic o prognoză extrem de pesimistă pentru regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cred că toate aceste lucruri trebuie să ne dea de gândit, pentru că vorbim de vieţi omeneşti, vieți omenești pe care le putem preveni”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

„Nu putem vorbi de un viitor sigur cu o populație care este în continuare vulnerabilă și receptivă în fața infecției cu SARS-CoV-2, pentru că oricând situația se poate schimba”, a mai spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Citiți și: Valeriu Gheorghiță avertizează în privința „marelui risc” și a unui pericol „catastrofal”: mutația care ar eluda răspunsul imun

Certificatul verde ajută la creșterea ratei de vaccinare

El a arătat că implementarea certificatului verde este cu atât mai necesară, cu cât s-a dovedit că este o măsură care a dus la creșterea ratei de vaccinare, la nivel european, de la 50-55 la sută la peste 75 la sută. „În toate țările europene am văzut că a fost undeva în perioada de vară o aplatizare a ratei de vaccinare. Or, din acest punct de vedere, era evident că trebuiau luate măsuri suplimentare, pentru că doar prin comunicare, doar prin informare este foarte greu să atingi o rată de vaccinare de peste 70, 80, 90 la sută, cum s-a întâmplat în Portugalia”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Până la sărbători, într-o perspectivă realistă, rata de vaccinare în România ar putea ajunge la 50 la sută din populația eligibilă, vaccinată cu cel puțin o o doză, dar focusul ar trebui să fie populația vulnerabilă - cei în vârstă, cei cu afecțiuni cronice, spune Valeriu Gheorghiță. Certificatul digital nu rezolvă însă problema persoanelor de peste 80 de ani, a recunoscut el. Pentru acești oameni este nevoie de alte măsuri și cea mai importantă ar fi discuția om la om, consideră coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

INSP: Scădere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale. Epidemia de rujeolă este o consecinţă a mişcării antivacciniste

În ultimii 12 ani, nivelul de vaccinare a scăzut până spre 80%, avertizează Alexandru Rafila

Valeriu Gheorghiţă a fost numit manager al Spitalului „Agrippa Ionescu”

Andrei Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte al CNCAV, în locul lui Valeriu Gheorghiţă

Partenerii noștri