Live

Când se deschid noi centre de vaccinare cu Pfizer. De ce sunt diferențe în programările din listele de așteptare

Data actualizării: Data publicării:
Centru de vaccinare anti-Covid-19. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zece milioane de persoane vaccinate până în septembrie este obiectivul pe care și l-au propus autoritățile în speranța că se va atinge astfel imunitatea de grup. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune că în perioada următoare procesul de vaccinare se va accelera, odată cu implicarea medicilor de familie și a primirii de noi tranșe de vaccin, ceea ce va face posibilă deschiderea unor puncte de vaccinare suplimentare.

„Trebuie să fim realiști, nu este un obiectiv ușor de atins, însă cred că prin solidaritatea corpului medical, prin implicarea rețelei primare de medicină de familie în actuala campanie de vaccinare, prin demararea vaccinării cu centrele mobile de vaccinare, noi putem să accelerăm campania de vaccinare. Slavă Domnului, vom avea și dozele necesare în perioada următoare, așa încât să atingem chiar mai repede acest prag de imunitate colectivă”, a declarat miercuri, la Digi24, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Când vor fi implicați în vaccinare medicii de familie

Medicii de familie vor putea ajuta în procesul de vaccinare de la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai, cel mai probabil după 4 mai, pentru că până atunci vor trebui pregătite multe lucruri, în primul rând trebuie făcută centralizarea celor care doresc să se implice, ulterior urmează etapa de training, de pregătire efectivă, de transmitere a procedurilor, trebuie pregătită inclusiv infrastructura logistică și distribuția vaccinurilor, a spus Valeriu Gheorghiță.

Din fericire, în România nu avem în acest moment probleme cu aprovizionarea de materiale sanitare necesare campaniei de vaccinare, iar în mare parte din județe există și disponibilitatea resursei umane, susține Valeriu Gheorghiță. „Desigur, sunt situații punctuale în care în anumite localități este greu să se asigure o continuitate a procesului de vaccinare, însă etapă cu etapă, eu sunt convins că vom putea completa aceste lipsuri și vom reuși să deschidem toate centrele de vaccinare pregătite, o parte, de autoritățile locale și care așteaptă alocarea dozelor necesare de vaccin. Ele vor fi operaționalizate în perioada următoare, în prima parte a lunii aprilie”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Când începe vaccinarea prin intermediul centrelor mobile

El a precizat că în 6 aprilie este preconizată deschiderea a 12 cabinete noi pentru vaccinarea cu Moderna, iar pe 13 aprilie vor fi operaționalizate 144 de cabinete noi unde vor fi alocate vaccinuri de la compania Pfizer.

Activitatea de vaccinare cu centre mobile va fi demarată în ultima parte a lunii aprilie și foarte probabil va fi folosit vaccin de la Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. Vor fi vizate cu precădere acele localități din mediul rural care nu sunt deservite de personal medical și nu au medici de familie.

Ulterior, vor fi organizate centre de vaccinare inclusiv în marile unități economice care și-au declarat disponibilitatea de a face acest lucru folosind inclusiv resurse medicale proprii cu care au relații contractuale.

Ce se întâmplă cu listele de așteptare

În privința listelor de așteptare, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare spune că au fost analizate punctual situațiile ori de câte ori au fost sesizări de nereguli, dar s-a dovedit că nu există o deviere de la prioritizare. „Sunt diferențe de la lista de așteptare a unui centru la lista de așteptare a altui centru și nu le poți compara timpul de așteptare, pentru că sunt câteva diferențe:

1. capacitatea de vaccinare a unui centru - dacă un centru de vaccinare are mai multe cabinete care vaccinează, evident că numărul de persoane care vor fi vaccinate zilnic este mai mare și atunci timpul de așteptare al celor din listă este redus, pentru că se preiau zilnic persoane din lista de așteptare într-un număr mai mare, spre deosebire de alte centre, care au un număr redus de cabinete; sunt centre care funcționează cu un singur cabinet, ceea ce înseamnă 60 de persoane pe zi. Lista de așteptare evident că este mare, oamenii nu au de unde să știe care e ritmul de vaccinare în acel centru și tocmai din acest motiv de dorim afișarea timpului de așteptare pentru fiecare centru în parte. 

Un al doilea factor care modifică timpul de așteptare este tipul persoanelor care se află în lista de așteptare. Dacă sunt foarte multe persoane din etapa a doua, chiar dacă eu, din etapa a 3-a, sunt din primele persoane pe listă, voi sta mai mult în așteptare, pentru că sunt notificate cu prioritate persoanele din etapa a 2-a: cei vulnerabili, cei cu boli cronice, vârstnici și așa mai departe”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

DNA: Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave

Florin Cîțu a fost la DNA, în dosarul vaccinurilor: Mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru cu respectarea legislației în vigoare

Partenerii noștri