Live

Bolnavii din sate izolate din județul Botoșani vor fi consultați printr-un sistem de telemedicină

Data publicării:

Sătenii din cinci comune din Botoșani vor fi consultați, din vara acestui an, printr-un sistem inovativ de telemedicină, care va facilita accesul bolnavilor din zonele izolate la medici, cu sprijinul unor tablete dotate cu camere web și cu un soft special creat de o companie din Germania, informează Mediafax.

Programul pilot de telemedicină care urmează să fie implementat în județul Botoșani presupune realizarea de consultații online în satele izolate, de unde accesul pacienților către medici este dificil.

Tabletele care vor fi folosite pentru a-i pune în contact pe medici și pe pacienți au fost deja achiziționate, iar compania germană care realizează gratuit softul face ultimele teste.

Județul Botoșani a intrat în atenția companiei germane după ce, în această zonă, a fost realizat un reportaj difuzat de către o televiziune din Germania în care era descris accesul dificil al pacienților din satele izolate la medicii de familie și la specialiști.

„La nivelul județului Botoșani am realizat în toamna lui 2018, prin rețeaua de Asistență Medicală Comunitară care se află în coordonarea Direcției de Sănătate Publică Botoșani, un documentar cu privire la activitatea derulată de acești profesioniști ai sistemului medical care lucrează practic la firul ierbii, cu pacienții, cu beneficiarii, în comunitățile rurale. S-a realizat acest documentar de către televiziunea Arte, s-a difuzat în Germania și în Franța. Ca urmare a acestui documentar s-au declanșat mai multe colaborări, parteneriate, ocazie cu care un reprezentant al unei firme de software medical din Germania a spus că s-a gândit și la o modalitate mai modernă de comunicare cu pacientul și s-a gândit la inițierea, împreună cu noi, a acestui proiect de telemedicină, cu precădere în mediul rural, prin intermediul asistentului medical comunitar” a declarat, pentru Mediafax, coordonatorul asistenților medicali comunitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Carmen Hliban.

Până acum au fost achiziționate tabletele care urmează să fie folosite de asistenții comunitari și de medicii de familie și specialiștii care vor fi cuprinși în program și au fost selectate cinci comune din județul Botoșani, greu accesibile, situate la distanțe mari față de oraș.

„Fiecare asistent medical comunitar va primi un instrument de lucru, respectiv o tabletă, pe care este instalat softul respectiv, aplicația care generează practic conexiunile cu medicul de familie, cu medicii specialiști de care are nevoie respectivul beneficiar. Scopul este de a reduce costurile privind transportul, de a diminua timpul de așteptare și de a mări, ca să spunem așa, numărul de pacienți văzuți de asistentul medical comunitar în decursul unei zile de lucru. Distanța la un pacient la altul este foarte mare, se face naveta, se merge pe jos… Localitățile în care se va implementa acest sistem au fost alese pe criterii de distanță față de secțiile de primiri urgență și un alt criteriu a vizat acoperirea cu specialiști în medicina de familie din zona rurală. Demarea concretă a acestui proiect se va realiza undeva în vară, spre toamnă, pentru că se lucrează la conexiunile pe partea de soft și la conexiunile cu specialiștii, la interconectarea între softuri”, a spus Carmen Hliban.

Proiectul va fi aplicat în comunele Cristești, Hilișeu-Horia, Lunca, Adășeni și Manoleasa.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rețea uriașă care a falsificat 10.000 de acte de identitate pentru ruși, ucraineni și moldoveni, descoperită într-o comună din Botoșani

Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din Bihor. Explicația halucinantă

Un bărbat din Botoșani a pus pe jar autoritățile, după ce a sunat la 112 să solicite ajutor de urgență. Ce au găsit polițiștii

Comoară istorică descoperită într-o pădure din Botoșani: 60 de monede din argint, vechi de aproximativ 2.400 de ani

Partenerii noștri