Live

2.000 de firme s-au unit pentru repornirea economiei. Cum poți dona 20% din impozitul pe profit platformei „Donează pentru linia întâi”

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: instagram.com/cmovila
  • Suma donațiilor realizate prin platformă depășește 11,3 milioane de lei

La o lună de la demararea celei mai ample platforme de donații din România, peste 2.000 de companii s-au unit într-un efort comun de eradicare a coronavirusului și repornire a economiei din România.

Donează pentru linia întâi este numele campaniei prin intermediul căreia antreprenorii, companiile, dar și orice persoană fizică pot pune umărul la furnizarea de echipamente de protecție și nu numai eroilor din prima linie. Peste 11,3 milioane de lei au fost colectați, până acum, dar lupta este departe de final.

Iar în cazul persoanelor juridice, ajutorul poate veni de două ori, dacă aleg să direcționeze 20% din impozitul pe profit către cauză, prin intermediul unui contract de sponsorizare. Doar câțiva pași mici pentru un gest atât de mare sunt necesari:

  1. Dacă societatea comercială plătește impozit pe profit, suma aferentă sponsorizării este scăzută din impozitul pe profit datorat, la nivelul valorii minime dintre următoarele: 0,75% din cifra de afaceri, respectiv 20% din impozitul pe profit datorat
  2. Microîntreprinderile pot sponsoriza, de asemenea, Donează pentru linia întâi, urmând să deducă valoarea sponsorizării, până la nivelul de 20%, din impozitul pe venit datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile

Procedura pentru redirecționarea celor 20% din impozitul pe venit este simplă. Nu trebuie decât să fie semnat un contract de sponsorizare, în două exemplare, ce ulterior trebuie înregistrat în contabilitate în anul pentru care se face plata impozitului (anul anterior momentului plății efective a impozitului). Dacă suma donată depășește aceste limite, companiile ce plătesc impozit pe profit pot reporta diferența și continua să o deducă timp de 7 ani consecutivi. În cazul firmelor ce plătesc impozit pe venit (microîntreprinderile), diferența este, de asemenea, reportabilă și deductibilă timp de 28 de trimestre consecutive.

Din fondurile strânse pe platformă sunt achiziționate materialele și aparatura necesară în spitale, dar și pentru medicii de familie, polițiștii, jandarmii și militarii aflați în linia întâi, pe baza necesarului furnizat de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în coordonare cu Ministerul Sănătății. Ulterior, materialele sunt distribuite acolo unde este cea mai mare nevoie prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Inițiativa a reunit, până acum, peste 2.100 de companii și 31.000 de persoane fizice. Cele mai multe donații, raportate la numărul de locuitori, au venit din Voluntari, Otopeni, Popești-Leordeni, Florești și Bragadiru, în timp ce localitățile care au contribuit cel mai mult prin donații sunt București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, și Brașov.

Până acum, prin program au fost direcționate peste 5 milioane de măști de protecție cu trei pliuri către medici de familie, polițiști, jandarmi și militari. De asemenea, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu grad ridicat de protecție au fost donate medicilor din spitale.

Donează pentru linia întâi este o inițiativă aparținând companiilor Banca Transilvania, Mobexpert, Bitdefender și eMAG.

Mastercard și Baupartner Group se numără printre companiile care s-au alăturat recent eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19 prin platforma Donează pentru linia întâi, cu donații de 500.000 de lei fiecare.

În continuare este nevoie de donații pentru a-i proteja pe cei din linia întâi care au grijă de noi. Toți cei care doresc sa contribuie, persoane fizice sau companii, o pot face donând online pe www.eMAG.ro/doneaza, unde poate fi urmărită situația în timp real a donațiilor și statisticile.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Tot ce trebuie să știm despre cum ne alegem încălțămintea de toamnă-iarnă

Bătălia miliardarilor. Cum s-au împărțit donațiile celor mai bogați americani în campania electorală de peste Ocean

Imperiul de afaceri al unora dintre cei mai bogați oameni de pe planetă a ajuns într-un punct critic. Cine le va lua locul

Sumele uriașe cheltuite de candidații la alegerile prezidențiale din SUA. Kamala Harris a primit donații de 1,27 miliarde de dolari

Partenerii noștri