Live

Rugămintea lui C. T. Popescu pentru românii care vor merge la referendumul „pentru Adam și Eva”

Data actualizării: Data publicării:

„Or să fie mai puțini homosexuali după ce bagă votul în urnă?”, i-a întrebat Cristian Tudor Popescu pe românii care vor merge să voteze la referendumul de modificare a Constituției pe tema familiei tradiționale. Jurnalistul a spus că „or să fie tot atât câți sunt acum”, iar problemele reale sunt ignorate. În plus, el a afirmat că mulți români nu vor să facă copii de frica homosexualilor, ci pentru că nu au încredere în „România lui Dragnea”. 

Jurnalistul a amintit că SRI a dat 132 de informări cu privire la pesta porcină în 2016, înainte să apară primul focar în România, adică în vara lui 2017. „Deci cine trebuie să intre la pușcărie pentru asta? Aici e vorba de intrat la pușcărie”, a subliniat el.

„Avem această situație groaznică pentru România, sunt omorâți porci și vor fi în continuare cu sutele de mii, una dintre cele mai dramatice în care s-a găsit această țară, în schimb unii cetățeni se vor duce la mitingul din 7 octombrie. Când ai o astfel de problemă în țară, reală, care presupune măcel, moarte în masă, oameni care rămân fără slujbe, fără animale și primesc câteva sute de lei de la Viorica Dăncilă, când România este chemată să dea socoteală la UE în octombrie pentru ce se întâmplă cu statul de drept, când inflația arde la peste 5,1%, în această situație unii cetățeni se vor duce să voteze pentru... pentru ce? Ca să schimbe acolo, să pună bărbat-femeie, în loc de soți”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Ce se va întâmpla a doua zi după ce au băgat votul în urnă? Or să fie mai puțini copii și tineri care doresc să plece, sunt fiii și fiicele celor care se vor duce să pună buletinul în urnă, ca să se lupte cu ce? După cum le-a spus dom' Dragnea, să lupte cu lovitura de stat a homosexualilor. Așa a definit PSD: homosexualii distrug tara, trebuie să luptăm cu ei. Să lupte cu cine? În ultimii 10 ani, câte știri de presă despre homosexuali ați văzut? Unde sunt homosexualii ăștia? Nu-i văd. Or fi unde sunt. Or să fie mai puțini homosexuali după ce se bagă votul în urnă? Or să fie tot atât câți sunt acum”, a adăugat jurnalistul.

„E vorba de copiii care vor pleca din țară, ai acestor părinți care votează, și nu de răul homosexualilor vor pleca. Or să fie mai puține perechi bărbat-femeie care nu vor vrea să dea naștere unor copii în România lui Dragnea, o Românie monstruoasă, grotescă. Eu nu am trăit asemenea val de perfidie, minciună, răutate, prostie care să cadă peste țară. N-am trăit în toată viața asta pe care am avut-o și am trăit-o toată în România. Sunt destui care spun că nu vor să dea naștere unui copil în țara asta, așa cum arată cu ăștia”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

„Le-aș spune celor care se vor duce la vot - probabil că dânșii îl iubesc pe Dragnea, cel care le-a dat referendumul în dar, îl iubesc pe domnul Dragnea împreună cu familia sa tradițională, cu domnișoara sfertseculară, îi doresc domnului Dragnea probabil să împărățească, împreună cu domnișoara, România 100 de ani. Problema e că nu se întâmplă lucrul ăsta! Când bagă ei votul în urnă nu-l ajută pe Dragnea cu nimic în situația în care se află în partid, în situația cu Europa și SUA, în situația în care se află cu justiția. Nu îl ajută. Atât i-aș ruga, nu mă interesează cum votează, e vorba de simplul fapt de a merge la vot pentru o asemenea cauză. Nu știu cum vor fi sloganele, ce strigături, dar i-aș ruga pe cetățenii care vor să se ducă la acest referendum să se gândească. E o activitate din ce în ce mai rară pe teritoriul patriei noastre”, a spus jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a adăugat că acest referendum nu a mai fost amânat de Liviu Dragnea pentru că „e tot una cu cei patru gâzi care au venit să-l gâțăie pe Dragnea”, precizând că atunci când președintele PSD a vorbit despre presupusa asasinare a ales să folosească numele vechi al hotelului la care s-ar fi cazat cei patru asasini, pentru a rezona cu publicul țintă. „Toți cei care au peste 45-50 de ani au în minte Athenee Palace ca fiind sediul șpionilor veniți din vest să facă rău și românilor fugiți, trădători de țară. (...) De aceea nu a spus Hilton”, a precizat el.

„Referendumul pentru Adam și Eva, ăsta e referendumul pentru Adam și Eva! Nu-i găseam numele. Le dau idee: puneți un banner – Adam, Eva, un șarpe, o frunză. Cam asta ar fi imagologia, vorba doamnei Firea. Avem cei patru gâzi care au venit să-l gâțâie, avem referendumul și lovitura de ştat. Nu există cuvântul dar pot să-l folosesc, atâta vreme cât 12 e mai mare decât 16 în matematica PSD, după domnul Pop. Toate sunt din aceeași făină, fiecare e o minciună, o aberație”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.

Citiți și VIDEO Demonstraţia de matematică prin care C. T. Popescu îl desfiinţează pe Liviu Pop

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Am decis să îngropăm orice tip de discuție”. Românii, dezbinați de alegerile prezidențiale, acasă sau la locul de muncă

Presa internațională: Lasconi-Georgescu în turul doi, un duel prezidenţial sub forma unui referendum privind viitorul în Europa

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală

PNL se întoarce la referendumul lui Băsescu din 2009. Bolojan promite că va cere aplicarea în primele 6 luni ale viitorului Legislativ

Partenerii noștri