Live

Românii din 26 de județe vor primi câte 2000 de lei ca să-și instaleze garduri electrice împotriva urșilor

Data publicării:
Foto: Getty Images

Locuitorii zonelor în care urșii obișnuiesc să intre în localități vor primi bani de la ministerul Mediului pentru a instala garduri electrice în jurul gospodăriilor. Banii fac parte dintr-un program lansat de minister în dezbatere publică și care are ca obiectiv împiedicarea incidentelor tot mai dese provocate de urși. 

Programul finanțează pentru populație kit-uri complete de garduri electrice care pot fi instalate de populație în jurul propriilor gospodării, stânelor, culturilor agricole, livezilor, se arată într-un comunicat al ministerului Mediului. 

„Suntem țara cu cea mai mare populație de urși din Europa. Pe de-o parte, o bogăție a biodiversității românești, pe de altă parte, o mare responsabilitate pentru siguranța oamenilor. Programul nostru împacă dubla noastră responsabilitate: conservarea speciei și coexistența fără incidente între om și carnivorele mari. Vom acoperi în proporție de 100% costurile acestor sisteme pentru populația din județele țării în care s-au înregistrat în mod repetat incidente sau pagube produse de animalele sălbatice”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului.

Populația poate primi până la 2000 de lei pentru instalarea gardurilor electrice în jurul zonelor obiectivelor pe care vor să le protejeze. Suma finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu acoperă în proporție de 100% costurile unui astfel de sistem care include generatoare de impulsuri, izolator inel, role fir gard electric etc.
Programul este adresat populației din județele: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea.

„Programul pe care îl demarăm anul acesta va fi multianual. Investim în 2020 1.500.000 de lei pentru ca speciile să fie protejate, iar oamenii și bunurile lor să fie în siguranță. Cred că un bun management al speciilor pentru care suntem renumiți în Europa implică inclusiv sisteme inteligente care să permită coexistența între om și carnivorele mari”, a mai spus Costel Alexe. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primii pomi plantați pe viitoarea centură verde a Capitalei. Un ONG a depus un amendament ca centurile verzi să fie obligatorii

Fechet: Căutăm o sursă de finanţare pentru a atrage o foarte mare investiție de procesare a sticlei în România

Ministrul Mediului anunță reguli noi pentru Programul Casa Verde: „Toți românii trebuie să beneficieze de tratament egal”

Ministrul Fechet: Toate echipele trebuie să fie mobilizate și să intervină cu saci pentru protecţie în zonele sub Cod roșu

Partenerii noștri