Live

Rică Răducanu a fost operat la Spitalul Colentina din București. Care este starea fostului portar

Data publicării:

Fostul portar al naționalei României Rică Răducanu este internat la Spitalul Colentina din Capitală după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai unității. Operația a decurs bine, Răducanu urmând să fie externat săptămâna viitoare.

„Este, într-adevăr internat, a avut un adenom de prostată, cu o retenție urinară. Domnul Rică Răducanu a și fost supus unei intervenții chirurgicale, s-a scos acel adenom, este în afara oricărui pericol”, a declarat pentru MEDIAFAX dr. Ioan Bogdan Furtună, purtătorul de cuvânt al Spitalului Colentina.

Potrivit sursei citate, săptămâna viitoare - luni sau marți - Rică Răducanu va fi externat.

„S-a respectat protocolul operator, totul a decurs bine, nu sunt probleme”, a mai spus dr. Furtună.

Necula „Rică” Răducan este unul dintre cei mai mari portari pe care fotbalul românesc i-a cunoscut în perioada 1972-1975, performanţele sale fiind recompensate cu două Cupe ale României. După zece campionate jucate pentru Rapid, echipa în care a debutat, a trecut la Sportul Studenţesc şi apoi la Steaua, în anul 1978, echipa cu care a cucerit a treia Cupă a României din cariera sa.

A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, având la activ 329 de meciuri jucate în prima divizie, iar în echipa naţională 61 de selecţii. Este recunoscut ca personalitate a sportului românesc fiind considerat portarul care a dominat „viaţa fotbalistică” în perioada 1965 si 1978.

Fostul fotbalist a fost decorat, în martie 2008, de preşedintele Traian Băsescu cu „Meritul Sportiv” Clasa III, alături de Cornel Dinu şi Mircea Lucescu, reprezentanţi ai generaţiei care a participat la Campionatul Mondial din Mexic din 1970.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu la Spitalul Colentina, din cauza unui boiler electric. Opt pacienţi au fost evacuaţi preventiv

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii suspendate. DSP Bucureşti a emis autorizaţia sanitară de funcţionare

Reacția DSP București după ce au fost oprite internările în șase secții ale Spitalului Colentina

Internările în șase secții de la Spitalul Colentina au fost oprite din cauza lipsei autorizațiilor sanitare

Partenerii noștri