Rețea de trafic de droguri coordonată dintr-o închisoare din Noua Zeelandă, capturată în România. Traficanții plănuiau un asasinat
Opt percheziţii au fost în Ilfov și București la traficanţi de droguri care negociau pentru grupuri de crimă organizată din SUA, UE şi Nouă Zeelandă. Românii din grupare au discutat inclusiv despre asasinarea unui membru al grupării rivale.
Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut miercuri opt percheziții în județul Ilfov și București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic transfrontalier de droguri de mare risc, spălarea banilor şi instigare la omor calificat.
Autorităţile din Statele Unite ale Americii au transmis o cerere de asistenţă judiciară internaţională prin care cereau sprijinul procurorilor DIICOT în investigații.
Grupul infracțional vizat este responsabil de obţinerea unor cantităţi însemnate de cocaină şi metamfetamină în Statele Unite ale Americii şi în alte state şi distribuirea acestor droguri în cadrul Uniunii Europene şi în Noua Zeelandă. De asemenea, gruparea se ocupa și de spălarea banilor obţinuţi din traficul de droguri.
Membrii organizaţiei infracţionale au obţinut şi au distribuit drogurile în beneficiul mai multor grupuri cunoscute de crimă organizată care operează în Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Nouă Zeelandă. Liderii grupării infracționale, aflați în detenție pe teritoriul Noii Zeelande, au negociat, prin intermediari, cumpărarea unor cantități de cocaină și metamfetamină în beneficiul uneia dintre grupări, negocierile și tranzacțiile având loc în România.
La negocieri, românii au cerut o cantitate de droguri furnizorilor și au discutat despre posibilitatea asasinării unui membru al unei grupări rivale, arată DIICOT.
Procurorii DIICOT anunță trei prinderi în flagrant:
• surprinderea a doi cetăţeni neozeelandezi, imediat după ce negociaseră plata unei cantităţi de cocaină, ce urma să fie transmisă în Noua-Zeelandă;
• surprinderea, într-un depozit, al unui membru al grupării după ce acesta negociase preluarea unei cantităţi de cocaină, având ca destinaţie România;
• surprinderea, într-o locaţie utilizată ca loc de întâlnire al membrilor grupării, a liderului acesteia din România, având asupra sa suma 50.000 euro, în numerar şi actele de proprietate a doua imobile , reprezentând o parte din plata cantităţii de cocaină care ar fi trebuit să ajungă în România.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 12 motociclete și două autoturisme de lux.
De asemenea, au fost indisponibilizate suma de 200.000 USD, o armă letală și cantitatea de 100 de grame de cocaină.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News