Live

Respinși de propria lor țară, doi antreprenori români au dat lovitura cu un proiect ambițios în Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:

Platforma digitală creată de doi antreprenori români din Marea Britanie promite să revoluționeze educația modernă și să facă orele de la școală mai eficiente și interactive. Paul Balogh și Cristian Dinu au pus împreună bazele „Learn Forward”, o platformă care permite crearea unor manuale digitale utile atât profesorilor, cât și elevilor.

Într-un interviu acordat publicației Business Review, cei doi au vorbit despre cum au reușit să facă în Londra ceea ce le-a fost aproape imposibil în România. Numită inițial „ReadForward”, compania celor doi a fost fondată în România. Însă în 2014, Paul și Cristian au obținut o finanțare importantă de la un accelerator de afaceri pentru educație, așa că și-au mutat sediul în Marea Britanie și și-au redenumit compania.

Manualele digitale ale LeanForward nu sunt simple copii electronice ale manualelor tradiționale cu care suntem obișnuiți, ci sunt dinamice, interactive și pot fi personalizate. Astfel, profesorii pot crea un conținut unic, original și mereu updatat cu informații relevante.

„Am decis să înființăm ReadForward în 2012, când România abia își revenea din criză. Scopul nostru era să creem un pod de legătură între tehnologia modernă (tablete, aplicații, smartphone-uri) și mediile tradiționale, cum este cazul manualelor. Așa am început, prin a crea primele manuale digitale în România, care puteau fi accesate din App Store-ul Apple.

Ne-am învățat repede lecția: am vrut să creem un produs de cea mai înaltă calitate, dar pe o piață mult prea mică pentru ca afacerea noastră să fie profitabilă. Compania a reușit să supraviețuiască, dar ne-a devenit tot mai clar că singura cale era să creem propriile noastre produse, independent de conținutul deja existent. Așa am ajuns în Marea Britanie, unde ne-am mutat compania. Și da, să conduci o afacere în Marea Britanie este mult mai ușor: simți că guvernul este de partea ta și nu îți pune piedici. În plus, aici ai o rețea incredibilă de investitori, mentori și resurse pentru a reuși. Nu este o rețetă universală a succesului, dar dacă vrei ca produsul sau serviciul tău să ajungă pe piața europeană sau internațională, Londra este locul de unde poți face asta. Sau SUA, desigur”, spun cei doi.

Manualele digitale create de Paul și Cristian au ajuns să fie folosite inclusiv la prestigioasa școală Eton, printre absolvenții căreia se numără Prințul William și Prințul Harry, dar și în școli din Germania sau Luxemburg.

„România are mulți profesori buni, dar ei sunt ca niște insule izolate. Ar trebui să se unească și să formeze continente, altfel nu vor reuși să devină niște forțe ale schimbării [...] În România, ar trebui să le fie permis școlilor să aleagă ce tip ce conținut funcționează mai bine în cazul lor, în funcție de bugetul pe care îl au la dispoziție. Ministerul Educației ar trebui doar să definească niște criterii și să le dea profesorilor libertatea de a alege cum vor să cheltuiască bugetul disponibil pentru materiale și softuri.

Vom continua să susținem publisherii și școlile care vor să folosească tehnologia în România. Lumea se schimbă și, chiar dacă nu este întotdeauna evident, și România se schimbă. Planul nostru este să facem astfel încât acest tip de tehnologie să devină disponibil profesorilor din întreaga lume, dar România va rămâne mereu mai aproape de inimile noastre. Suntem foarte fericiți să ne oferim cunoștințele și experiența, dacă legiuitorii sunt dispuși să asculte”, spun Paul și Cristian.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri