Live

Reprezentanţi ai SUA, UE, Republicii Moldova şi României discută, la Galaţi, despre rutele pentru transportul cerealelor ucrainene

Data publicării:
Navă cu cereale ucrainene. Foto: Profimedia

Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României discută, vineri la Galaţi despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina, potrivit Ambasadei SUA la Bucureşti, care transmite susţinerea pentru „asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene”.

La conferinţa de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE - Ucraina vor participa ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Jim O'Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska - director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea, potrivit Agerpres.

„În faţa adversităţii, unitatea primează. Într-o întâlnire crucială, care va avea loc la Galaţi, România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite îşi vor uni forţele, în urma ieşirii dure a Rusiei din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră”, precizează Ambasada SUA în anunţ.

Astfel, în cadrul întâlnirii va fi transmisă inclusiv recunoştinţa faţă de România „pentru eforturile sale neclintite în sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene”.

„În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene şi a depozitelor de cereale, rămânem angajaţi în asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală”, arată ambasada.

Subiectul discuţiilor va fi îmbunătăţirea rutelor alternative de transport pentru cerealele din Ucraina.

„Colaborând, suntem hotărâţi să consolidăm şi să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră şi maritimă, asigurând rolul esenţial al Ucrainei pe piaţa alimentară globală”, adaugă comunicatul care denunţă Kremlinul pentru că „a transformat hrana în armă şi a pus în pericol securitatea alimentară globală”.

„Statele Unite rămân pe poziţie fermă alături de Ucraina, promiţând sprijin şi asistenţă continuă, pentru a ajuta Ucraina să depăşească provocările şi să promoveze prosperitatea în regiune”, mai precizează Ambasada SUA.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri