Live

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai neagă că a semnat scrisoarea de susținere a noului ministru al Educației

Data actualizării: Data publicării:

Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a negat că ar fi semnat vreodată o petiţie de susţinere a nominalizării lui Valentin Popa pentru funcţia de ministru al Educaţiei. 

Reacţia rectorului vine după ce numele lui a apărut pe o listă în care se regăsesc 45 de rectori ai unor universităţi de stat şi private care şi-ar fi exprimat sprijinul pentru actualul rector al Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava.

Rectorul Ioan Aurel Pop a declarat pentru Digi24 prin intermediul purtătorului de cuvânt de la Universitatea Babeş-Bolyai că nu a semnat declarația de susținere a lui Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației.

Mai mult, în ceea ce privește universitatea, UBB nu se implică în nicio dispută și susținere politică.

De când a fost propus ca ministru al Educației, Valentin Popa a ieșit în evidență prin numeroasele greșelile gramaticale.

Ministrul propus pentru Educație, surprins făcând greșeli gramaticale și de limbă

Noul ministru al educației: Am fost batjocorit, dar „pamblică” e regionalism

Viitorul ministru al Educației: Umbrim valori ale învăţământului punând în evidenţă plagiatele

Gafele ministrului propus la Educație | Cum comentează Tăriceanu și Dragnea

Documentul trimis duminică pe adresa Agerpres ar fi fost semnat de următoarele persoane: rectorul Universităţii "Transilvania" din Braşov, Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii "Titu Maiorescu" din Bucureşti, Smaranda Angheni, rectorul Universităţii de Artă din Bucureşti, Cătălin-Mihai Bălescu, rectorul Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, Andrade-Ionuţ Bichescu, rectorul Universităţii "Vasile Goldiş" din Arad, Coralia-Adina Cotoraci, rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, Iulian Gabriel Bîrsan, rectorul Universităţii de Arte din Târgu Mureş, Sorin-Ion Crişan, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Ioan Bondrea, rectorul Universităţii "Petru Maior" din Târgu Mureş, Călin Enăchescu, rectorul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, Valer-Daniel Breaz, rectorul Universităţii Româno-Americană din Bucureşti, Ovidiu Folcuţ. rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Nicolae Istudor, rectorul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Dan Caşcaval, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca, Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, rectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, Ramona Lile, rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, Nicolae Mandea, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, Marian Moiceanu, rectorul Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, Pascu-Mihai Coloja, rectorul Universităţii de Arte şi Design din Cluj Napoca, Radu-Marcel Moraru, Rectorul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Diana Asinefta Moş, rectorul Universităţii "Valahia" din Târgovişte, Călin-Dinu Oros, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii Maritime din Constanţa, Cornel Panait, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Florin Pelin, rectorul Universităţii de Arte "George Ionescu" din Iaşi, Atena-Elena Simionescu, rectorul Universităţii "Babeş Bolyai" din Cluj Napoca, Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Cosmin Alin Popescu, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Vasile Ţopa, rectorul Universităţii "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti, Ovidiu Puiu, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universităţii "DANUBIUS" din Galaţi, Corneliu-Andy Puşcă, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi, Vasile Vîntu, rectorul Universităţii din Petroşani, Sorin Mihai Radu, rectorul Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca, Vasile Jucan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Sorin Rugină, rectorul Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău‚ Carol Schnakovszky.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri