Live

Reacția Primăriei Capitalei în legătură cu organizarea Târgului de Mărțișor „București, inima ta" și a Târgului de Turism al României

Data actualizării: Data publicării:

Primăria Capitalei precizează că „sumele vehiculate în mediul online sunt destinate organizării a doua evenimente distincte si anume: Târgul de Mărțisor – "București, inima ta", care va fi organizat în perioada 24 februarie-8 martie în Piața Universității din Capitală și amenajarea pavilionului Bucureștiului pentru Târgul de Turism al României, care are loc în perioada 22-25 februarie, la Romexpo”.

Primăria Capitalei a achiziționat săptămâna aceasta decorațiuni pentru mai multe evenimente care vor avea loc în următoarea perioadă. Pe lista de achiziții se numără „decoraţiuni pat în formă de inimă”, „decoraţiuni inel diamant” sau „decoraţiuni în formă de inimă, având aspectul unor flori”.

Primăria Capitalei precizează că:

„Atât Târgul de Mărțișor cât și standul expozițional de la Târgul de Turism sunt organizate respectând în totalitate legislația achizițiilor publice de catre Compania Municipală Agrement.

Astfel, pentru organizarea evenimentului “București, Inima Ta”, organizat de catre Primăria Municipiului București, prin intermediul societății Compania Municipală Agrement Bucuresti S.A., organizatorul, în conceptul de organizare al evenimentului mai sus menționat, a prevăzut elemente de iluminat exterior pentru evenimente, elemente care pe lângă rolul lor principal, adică acela de iluminat, au si un rol secundar, anume acela de decor. Achiziția serviciilor de iluminat exterior pentru evenimente, realizată de către Compania Municipală Agrement Bucuresti S.A., s-a efectuat în spiritul și litera legii, cu respectarea principiilor care guvernează atribuirea contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții, respectiv, nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea precum și asumarea răspunderii.

În conformitate cu prevederile Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, mai exact art.(7), alin.(5) “Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 441.730 lei.”. De aici putem trage, fara echivoc, concluzia ca, primul pas in achizitionarea acestui serviciu, a fost respectat întocmai de către reprezentanții societății Compania Municipala Agrement Bucuresti S.A.

Achiziționarea serviciilor de iluminat mai sus menționate, oferite de către Compania Municipală de Iluminat Public București S.A., intră sub incidența art.(31) din Legea 98 Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, alin.(3) care prevede faptul că “Excepția de la aplicarea prezentei legi prevăzută la alin. (1) se aplică și atunci când o persoană juridică controlată care are calitatea de autoritate contractantă atribuie un contract autorității contractante care o controlează sau unei alte persoane juridice controlate de aceeași autoritate contractantă, cu condiția să nu existe participare privată directă la capitalul persoanei juridice căreia i se atribuie contractul, cu excepția formelor de participare a capitalului privat care nu oferă controlul sau dreptul de veto, dar a căror existență este necesară potrivit dispozițiilor legale, în conformitate cu Tratatele, și care nu exercită o influență determinantă asupra persoanei juridice controlate.”, articol din care putem concluziona faptul ca, exista cadru legal care permite societatilor comerciale infiintate de catre Primaria Municipiului Bucuresti sa incheie, intre parti, contracte de prestari servicii sau alte tipuri de contracte. Cu toate acestea, Compania Municipala Agrement Bucuresti S.A., desi nu avea aceasta obligatie legala, a întreprins toate demersurile legale pentru a finaliza achiziția directa, mai exact, a fost inițiată o prospecție de piață prin solicitarea de oferte de preț pentru serviciile achiziționate, cu scopul de a determina valoarea de piață a acestora, Compania Municipala Agrement Bucuresti S.A. a transmis operatorului economic Compania Municipala de Iluminat Public Bucuresti S.A. o notificare cu privire la publicarea ofertei sale în catalogul Sistemului Eelectronic al Achizitiilor Publice, pentru a finaliza celelalte etape specifice achiziției directe si achiziția directă s-a realizat prin intermediul catalogului Sistemului Eelectronic al Achizitiilor Publice, deși niciuna dintre părțile acestei tranzacții nu avea această obligație legală, potrivit articolelor de lege invocate mai sus (art. 31, alin 3 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice), tocmai pentru că CMAB SA a dorit să ia măsuri suplimentare cu scopul de a garanta respectarea principiilor care guvernează achizițiile publice și, mai cu seamă, transparența totală a achiziției.​

Cu privire la afirmatia conform careia “Tranzactia se incheie intr-o ora, prin atribuire directa” mentionam faptul ca, in conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 395/2016 din 2 iunie 2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, sunt prevăzute termene maxime atât pentru operatorul economic, cât și pentru autoritatea contractantă, respectiv: art. 46 care prevede faptul ca “(1) În termen de două zile de la primirea notificării prevăzute la art. 45 alin. (1), operatorul economic are obligaţia de a transmite prin intermediul SEAP acceptarea sau neacceptarea condiţiilor impuse de autoritatea contractantă” și “(4) Autoritatea contractantă va transmite prin intermediul SEAP dacă acceptă oferta fermă prevăzută la alin. (3), în termen de cel mult 5 zile de la data transmiterii ofertei ferme de către operatorul economic”.

Asadar, legislația nu prevede un termen minimum în care trebuie finalizată achiziția directă prin intermediul catalogului de produse din Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Finalizarea achiziției directe într-un interval de aproximativ o ora denotă profesionalismul autorității contractante, precum și al operatorului economic și devotamentul Companiei Municipale Agrement Bucuresti S.A. de a realiza cu succes obiectivele pe care și le-a asumat.

De altfel, Compania Municipală Agrement Bucuresti S.A. și-a luat toate măsurile necesare pentru a se asigura că operatorul economic, in speta, Compania Municipala de Iluminat Public Bucuresti S.A., căruia i s-a atribuit contractul de servicii de inchiriere iluminat exterior, deține toate avizele necesare care probează capacitatea tehnică și profesională, necesare pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale. Compania Municipala de Iluminat Public Bucuresti S.A. a prezentat în acest sens documente doveditoare care atesta calitatea sa.

De asemenea, precizăm faptul că, societatea Compania Municipala Agrement Bucuresti S.A. nu are în prezent nici o obligație contractuală sau de altă natură față de o altă companie care realizează servicii de inchiriere iluminat exterior. Serviciile achiziționate de societate nu intră sub incidența serviciilor de întreținere a iluminatului public realizate la nivelul Municipiului București.

Cu privire la aspectele mentionate in articol despre societaeta Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti S.A. facem urmatoarele precizare: Informatia conform careia Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti S.A nu a semnat contractul de delegare in privinta iluminatului public, deoarece „nu e autorizata de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala”, nu are fundament. Hotararea Guvernului Romaniei nr. 745/2007 pentru aprobarea regulamentului privind acordarea licentelor in domeniul serviciilor comunitare de utilitati publice, consolidata in data de 07 februarie 2018, precizeaza la Art. 21, alin. 1, lidera d): „Pentru acordarea licentei unei persoane juridice romane care presteaza un/o serviciu/activitate de utilitati publice din sfera de reglementare A.N.R.S.C., aceasta va depune la registratura A.N.R.S.C. o documentatie care va cuprinde: copie de pe contractul/contractele de delegare a gestiunii serviciului incheiat/incheiate cu autoritatile administratiei publice locale, in cazul gestiunii delegate”.

Pentru o corecta informare a cetatenilor Municipiului Bucuresti, precizam ca nu este vorba despre „o perdea de lumini lunga de 100 de metri cu 400 de leduri”. In realitate, vor fi montati 2.300 metri liniari de ghirlande luminoase, de tip MEGA LED, insumand 9.200 de leduri, dezvoltand o putere totala de 1.035 W. Compania Municipala de Iluminat Public Bucuresti S.A. a inchiriat servicii si echipamente electrice Companiei Municipale de Agrement Bucuresti S.A., ce puteau fi furnizate catre orice alt operator economic, fie el public sau privat, in vederea organizarii unor evenimente. In cadrul evenimentului „Bucuresti, Inima ta” nu se poate vorbi despre iluminat public sau iluminat festiv”.

Reacția primăriei vine după ce Clotilde Armand a postat, marți, pe pagina oficială de Facebook următorul mesaj:

„Şi doamna Firea a zis: "Să fie lumină!"
Doamna primar general tocmai a achiziționat (cumpărare direct atribuită) prin Compania Municipală de Agrement București SA, servicii de închiriere iluminat exterior cu următoarele elemente decorative:

O perdea de lumini formată din 30 de șiruri luminoase, 
Decorațiune pat în formă de inimă,
Decorațiune inel diamant, 
Decorațiune în formă de inimă, având aspectul unor flori.

Total:
105,128.24 RON (22,555.352 EUR) fără TVA - din banii noștri”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Nicuşor Dan, despre referendumul de duminică: „Vor exista niște normative de cost și va fi o echitate între locuitorii Bucureștiului”

Partenerii noștri