Live

Mesajul lui K. Iohannis după ce Finlanda s-a oferit să preia președinția CE, în locul României

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus, miercuri, membrilor Guvernului prezenţi la ceremonia de învestitură a lui George Ciamba în funcţia de ministru delegat al Afacerilor Europene, că suntem cu ”o secundă înainte de ora 12.00” pentru a pregăti preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. ”Cred că încă se poate”, a spus Iohanis, iar lui George Ciamba i-a urat succces în această activitate.

Foto: presidency.ro

George Ciamba a depus, miercuri, de la ora 10.00, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură ca ministru delegat al Afacerilor Europene.

”Vă doresc să reuşiţi, împreună cu ceilalţi membrii din Guvern, să intrăm în linie dreaptă pentru pregătirile preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Vă doresc mult succes”, i-a spus preşedintelui lui George Ciamba.

Ulterior, şeful statului s-a îndreptat către membrii Guvernului prezenţi în sală, între care prmierul Viorica Dăncilă, şi a spus: ”Şi dumneavoastră vă doresc mult succes în acest sens. Este o secundă înainte de ora 12.00 ca să mergem într-o pregătire rezonabilă pentru preşedinţie şi cred că încă se poate”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la reuniunea Asociaţiei Municipiilor din România, că ţara noastră nu este pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE şi că Guvernul Dăncilă - Dragnea, pe care l-a numit un "accident al democraţiei", trebuie înlocuit.

Tot luni, premierul finalndez Juha Sipilä a exprimat disponibilitatea ţării sale de a prelua preşedinţia Consiliului UE, având în vedere tensiunile de la Bucureşti, însă oficialii români au spus că România îşi poate asuma această sarcină, conform programului deja stabilit.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seară, că România este pregătită să preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, fiind făcute chiar pregăririle pentru Summit-ul care va avea loc în 2019 la Sibiu.

Tot marţi seară, Ministerul Afacerilor Externe a transmis că România este pregătită pentru preluarea, la 1 ianuarie 2019, a mandatului preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar pregătirile se desfăşoară conform calendarului. În plus, MAE susţine că exercitarea în bune condiţii a mandatului ”este un exerciţiu comun, care trebuie să aibă la bază un consens politic între toate instituţiile statului şi un dialog deschis şi onest”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri