Live

Rafila: Spitalul nu avea voie să primească mâncare de la mănăstire fără certificat. Pacienții au ingerat o substanță toxică sau chimică

Data actualizării: Data publicării:
Alexandru Rafila (foto) nu crede că a fost vorba despre o infecție bacteriană pentru că o infecție bacteriană are nevoie de un anumit timp să evolueze. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătății a făcut declarații după ședința de Guvern referitoare la tragedia din Vaslui. Alexandru Rafila a explicat care este situația pacienților aflați sub tratament și care sunt procedurile de distribuire a hranei în spitale. Acesta spune că un spital poate primi mâncare doar dacă este însoțită de un certificat de calitate. Ministrul crede că pacienții care au mâncat pomana de la mănăstire s-au contaminat cu o substanță toxică sau chimică.

„În total 29 de pacienți au fost tranferați la trei spitale unde puteau să primească și asistență medicală de terapie intensivă. Cele trei spitale sunt două din jud. Vaslui, respectiv Spitalul din Bârlad și Spitalul din Vaslui și bineînțeles și la Iași care este să spunem cel puțin un centru regional al patologiei infecțioase”, a spus joi după ședința de guvern, ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a dat detalii despre evoluția anchetei.

„S-au prelevat probe de aliment de la spital și probe biologice de la pacienții care prezentau simptomatologia și au fost trimise la Inst. De Medicină Legală din Iași, de asemenea, în paralel, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a desfășurat o activitate de control atât la spital, cât și la mânăstirea de unde proveneau alimentele posibil incriminate. Peștele din care a provenit mâncarea înțeleg că avea acte de proveniență, s-au găsit și alte cantități folosite care nu aveau acte de proveniență, însă nu au fost folosite pentru prepararea acestei mese.”

Alexandru Rafila a spus că nu poate să dea detalii încă despre eventualele substanțe toxice, pentru că sunt în analiză la Institutul de Sănătate Publică Animală pentru diagnostic microbiologic.

„Toți pacienții care se află internați au o evoluție favorabilă, inclusiv cel care se află internat la terapie intensivă la spitalul din Bârlad, are reflexe de glutiție, respiră spontan, dar este sub supraveghere”, a spus Rafila. „Sperăm că situația dramatică de ieri nu va mai continua.”

Ministrul Sănătății a subliniat că este important săse afle care este sursa acestei „toxiinfecții sau intoxicații, după caz, nu știm încă, și bineînțeles poliția care desfășoară la rândul ei o anchetă, de data aceasta penală, va prezenta concluzii când vor fi mai multe informații.”

Întrebat de presă cine răspunde pentru tragedia de la Vaslui, Alexandru Rafila a răspuns că „managementul spitalului răspunde întotdeauna pentru modul de administrare a hranei, indiferent de subordinea cui este. Aici vorbim de o unitate aflată în subordinea Primăriei Murgeni.”

„Trebuie să învățăm să respectăm regulile și legea”, a mai spus acesta.

Ministrul Sănătății a făcut și câteva presupuneri despre ce a putut să cauzeze tragedia, în calitate de medic.

„Opinia mea este că nu a fost vorba despre o infecție bacteriană pentru că o infecție bacteriană are nevoie de un anumit timp să evolueze. Aici a fost voba mai degrabă despre o intoxicație, sigur nu am niciun element deocamdată de sprijin, pentru că tulburările digestive au fost urmate la scurt timp de tulburări circulatorii majore care au dus la decesul celor trei persoane, ori lucrul ăsta se întâmplă atunci când ingerezi o substanță toxică, fie că este o toxină bacteriană, fie o substanță chimică.”

„Distribuția mâncării într-un spital trebuie făcută din surse autorizate”, a mai spus Rafila. „Trei posibile surse autorizate sunt: fie pregătești mâncarea în spital, fie ai un contract de catering care să fie autorizat să o prepare și transporte în siguranță, sau a treia posibilitate, a unei donații, lucru posibil pentru unele produse care trebuie să fie însoțite de un certificat de calitate.”

Referitor la măsurile luate până acum, ministrul a spus că „oricum, mănăstirea respectivă a fost amendată, ideea este să previi astfel de incidente, nu să dai amendă.”

Întrebat despre măsurile pe care le poate lua Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila a subliniat că spitalul se află în subordinea Primăriei Murgeni și că ideea nu este să fie date amenzi, ci să se înțeleagă că trebuie respectate regulile.

„Dacă era în subordinea Ministerului Sănătății noi am fi luat o măsură de suspendare a managerului, pentru că este o situație absolut intolerabilă.”

În tragedia de la Vaslui, 3 pacienți ai Spitalului de Psihiatrie din Murgeni au murit și alți 29 au fost duși la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară. 147 de pacienți și angajați ar fi mâncat ciorbă și pește prăjit, gătite la o mănăstire, dar și icre și conserve cu pește.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Creatorul etichetei Nutri-Score susține că cea mai mare problemă alimentară a europenilor „nu este excesul de zahăr”

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Ucraina a inculpat un general rus pentru utilizarea de arme chimice interzise. „Există peste 4.800 de cazuri”

Alexandru Rafila, despre boala X: „Niciun fel de motiv să speriem populaţia din România”

Partenerii noștri