Live

Raed Arafat: Pașapoartele imunologice din turism sunt „false speranțe”

Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

Ridicarea restricțiilor se va face parțial și treptat. Decizia finală - daca va începe sau nu relaxarea - se va lua cu câteva zile înainte de data de 15 mai, pe baza datelor epidemiologice care vor fi valabile atunci, a explicat duminică seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. 

În aceste condiții, sunt antreprenori care se întreabă dacă n-ar fi oportun să achiziționeze teste ca să-și testeze angajații. Sunt deja disponibile și în sistemul privat de sănătate - spre exemplu, dar nu numai - se pot achiziționa teste rapide pentru a depista anticorpi. Raed Arafat n-ar recomanda însă antreprenorilor să achiziționeze astfel de teste, pentru că, spune oficialul MAI, nu acesta a fost scopul lor. Aceste teste sunt bune pentru seroprevalență, adică pentru a face o analiză pentru a vedea cât din populație s-a imunizat.

„Testarea, dacă îți iese negativă și este fals negativă, îți dă un simț de siguranță maximă, care nu este corect. Ca și pașapoartele astea imunologice. Vine, îți spune: fă testul și vino la turism. Păi, faci testul astăzi, te duci și stai 14 zile undeva în concediu și tu a treia zi este contagios și ești asimptomatic și ai răspândit-o peste tot. Nu astea sunt modalitățile de prevenire”, a arătat Raed Arafat.

Secretarul de stat le recomandă antreprenorilor să se concentreze pe prevenție, nu pe „falsele speranțe că dacă testul e negativ înseamnă că e bine și stăm împreună cu toții. Măsurile de prevenire sunt mult mai importante”, a arătat Raed Arafat.

Miniştrii turismului din UE au discutat luni despre modul în care pot ajuta acest sector afectat de pandemia de coronavirus şi au căzut de acord să introducă aşa-numitele „paşapoarte Covid-19”, precum şi să analizeze posibilitatea deschiderii unor coridoare speciale pentru călătorii.

Grecia și Croația au fost primele țări care au menționat posibilitatea de a le cere turiștilor astfel de pașapoarte „imunologice”.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba care i-a spart locuința unui fost ministru al Apărării și l-a amenințat cu moartea pe Arafat

Medic din Mureș, acuzat că a refuzat un caz, iar pacientul a murit. „A declarat că era aproape de finalul programului”

VIDEO Internetul s-a umplut de glume despre ciclonul care n-a mai fost. Autoritățile se apără: Rolul nostru e să avertizăm

Peste 6.000 de oameni au fost evacuați din calea apelor. Circulația maritimă, fluvială e suspendată. Ciolacu: S-a acționat ca la carte

Partenerii noștri