Exclusiv Raed Arafat: La Crevedia încă sunt cisterne care au scurgeri. Sunt monitorizate de pompieri până la epuizarea gazului
Raed Arafat a vorbit luni seara, la Digi24, despre exploziile de la Crevedia. Șeful DSU a explicat modul de intervenție al pompierilor și spune că încă se mai scurge GPL din cisterne, iar acest proces este supravegheat de pompieri. Situația se va termina atunci când gazul se va epuiza, a precizat el. „Risul este minim. Pompierii, dacă simt orice, vor duce la aplicarea unor măsuri de evacuare și de limitare la o distanță mai mare”, a adăugat Arafat.
Primarul din Crevedia, Petre Florin, vizat de procurorii DIICOT
Un mal de pământ s-a prăbușit peste patru muncitori
Incendiu puternic într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Două persoane au fost evacuate
Incendiu puternic în interiorul fabricii Moldomobila din Iași
O ambarcațiune a fost cuprinsă de flăcări pe Dunăre
Pericolul de pe acoperiș: trei din 10 case ard din cauza hornurilor defecte sau necurățate
Internetul s-a umplut de glume despre ciclonul care n-a mai fost
Tragedie în Suceava. Un bărbat a murit în timp ce săpa o fântână
Pericol în localitățile de lângă Dunăre. Arafat, avertisment înainte de viitură: Oamenii să se pregătească dacă e nevoie de evacuare
Raed Arafat: La Crevedia încă sunt cisterne care au scurgeri foarte mici. Scurgerile mici sunt controlate de pompieri până la epuizarea lor. Este foarte dificil să intervii asupra lor. Este riscant.
Atunci trebuie să se scurgă și să se finalizeze situația.
Înțeleg că este una care avea scurgere mai importantă, dar sunt și altele acolo. Explozia putea să fie mult mai mare, dacă mai explodau și alte cisterne, de aceea operațiunea de răcire în timpul incendiului a fost extrem de importantă, mai ales că nu puteai să stingi focul respectiv.
Focul respectiv nu se stinge, fiindcă în momentul în care ai stins focul, GPL-ul este mai greu, curge și rămâne o perioadă la sol, și orice sursă de foc duce la explozii.
Faptul că au lăsat să ardă focul, dar au răcit cisternele din jur, era abordarea normală.
Intrând roboții la un moment dat, a redus expunerea pompierilor, și o parte din ei au fost retrași mai departe, altfel poate că am fi avut o problemă mai serioasă la explozia respectivă.
Acum scurgerea este monitorizată. Estimarea pe care am auzit-o ieri de la un coleg pompier este că ar putea să dureze două zile. Să vedem dacă va fi atât, sau dacă va mai dura.
Zona acolo este controlată, nu se circulă.
În acest moment nu există risc major. Risul este minim. Pompierii, dacă simt orice, vor duce la aplicarea unor măsuri de evacuare și de limitare la o distanță mai mare.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News