Raed Arafat, despre cazul de la Constanța: Nu comentez imaginile. Acum 3 ani, ISU avea scări din anii 70. S-au alocat fonduri în 2017
Șeful DSU, Raef Arafat, a făcut declarații cu privire la cazul de la Constanța, unde o femeie a murit după ce a căzut de la etajul 6 al apartamentului în care izbucnise un incendiu. Arafat a precizat că nu comentează imaginile cu intervenția ISU Dobrogea, însă a precizat că o echipă de anchetă va stabili care au fost neregulile și ce măsuri se vor lua. Secretarul de stat în MAI a vorbit și despre dotările Inspectoratului pentru Situații de Urgență, spunând că în urmă cu trei ani existau doar câteva autoscări la nivelul întregii țări, celelalte dotări fiind achziționate în anii 70-80.
Accident cu cinci mașini în Constanța
Cum arată locul incendiului de la Constanța
Un copil a lăsat 300 de oameni fără casă de sărbători
Ce povestesc locatarii blocului care a ars în Constanța
Momentul izbucnirii incendiului din Constanța
Telegondola din Mamaia s-a blocat
Incendiu pe plaja din Eforie Nord
ISU Dobrogea, precauții după tragedia din Constanța: Autoscară trimisă la un incendiu în subsol
"Marea Britanie, Irlanda nu au în dotare perne penumatice, Finalnda le are în dotare, merg doar cu autoscara, atunci când nu poate fi ridicată și în condiții restrictive. Am discutat și cu ministrul Bode (Lucian Bode, ministrul de Interne - n.r.), s-a format un grup de lucru care va face o analiză și va oferi o analiză amplă. E format din personal de la DSU, de la IGSU și de la câteva inspectorate, unele care au perne, altele care nu au perne. Și să spună opinia lor și ce ar trebui schimbat", a declarat Raed Arafat.
Șeful DSU a făcut referire și la dotările existe în prezent în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, explicând că în urmă cu trei ani nu erau patru județe fără nicio autoscară, iar în celelalte existau echipamente achiziționate în anii 70 și 80.
"Dacă luăm situația de acum 3 ani, eram cu 4 județe fără nicio autoscară, cu vreo 12-14 scări cumpărate după 2010 și celelalte erau autoscări din anii 80 și 70. După ce s-au alocat fonduri europene în 2017, cele 600 de milioane de euro, unul din programe presupunea dotarea cu autoscari. Așa au intrat peste 80 de autoscări noi în IGSU, acum nu sunt județe fără autoscari, sunt doar localități care le mai dețin pe cele vechi. Mai vin încă 18 platforme de salvare la înălțime care sunt deja în curs de achiziție la IGSU, deci o să putem vorbi în următoarea perioadă de peste 140 de autoscări și autoplatforme de salvare luate după anul 2010", a mai spus Arafat.
"Autoscara care era defectă la Constanța și care era in apropierea incendiului face parte dintr-un program transfrontalier și a fost achiziționată în 2010 - 2012. Celelate 3 primite de Constanța sunt achiziționate recent prin fonduri eurpene", susține acesta, care a precizat și care sunt costurile, cu aproximație, pentru aceste echipamente: "O autoplatformă ajunge la 800-900 de mii de euro o mașină, iar o autoscară constă între 400 și 600 de mii de euro, depinde de capabilitățile ei".
IGSU va stabili ce s-a întâmplat în cazul de la Constanța și ce măsuri se impun
Întrebat și de intervenția pompierilor în cazul incendiului de la Constanța, Arafat a spus că nu comentează imaginile apărute și că la toate întrebările cu privire la felul în care a decurs operațiunea va răspunde IGSU prin intermediul unui raport.
"Nu comentez imaginile, dar colegii care au fost acolo vor elabora un raport. Astăzi veți avea raportul IGSU și măsurile care vor fi dispuse. Urmează să răspundă IGSU la această întrebare. Dacă noi am fi considerat că totul a fost perfect nu era trimisă o echipă de anchetă. Faptul că este trimisă acolo o echipă înseamnă că ceva nu a mers corect. Unul dintre aceste lucruri este raportarea greșită către noi, ni s-a dat o oră pe care noi am comunicat-o, pentru ca ulterior să găsim că nu asta a fost o ora. Rezultatele vor veni astăzi într-un comunicat din partea IGSU", a conchis Arafat.
O femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul 6 în încercarea disperată de a se salva de flăcările care i-au cuprins apartamentul. Femeia a murit cu două minute înainte ca la fața locului să ajungă, de la 8 kilometri distanță, una din cele trei autoscări existente în întreg județul Constanța.
Femeia, în vârstă de 57 de ani a murit la 9.25, autoscara sosind la fața locului după câteva minute de la tragedie, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a detaliat într-un comunicat modul în care s-a derulat intervenția.
Anchetele interne, dar și investigația penală deschisă de procurorii militari trebuie să stabilească acum de ce autospeciala folosită pentru stingerea incendiilor la înălțime, și care ar fi fost o șansă în plus pentru victimă, nu a fost mobilizată de la început.
Editor : Alexandra Andronie
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News