Punctul de trecere Rafah s-a redeschis. Un alt grup de români a reușit să iasă din Fâșia Gaza
Autoritatea de Frontieră din Gaza a anunțat că punctul de trecere Rafah s-a redeschis duminică pentru a permite trecerea mai multor cetățeni străini. Pe listele cu persoanele care urmează să plece sunt și peste o sută de români. Unii dintre ei au reușit deja să iasă din Fâșia Gaza.
Autoritățile proruse din Abhazia, regiune separatistă din Georgia, anunță că au arestat un român recrutat de ucraineni. Reacția MAE
MAE: 22 de români, dispăruți după inundațiile catastrofale din Spania
Kremlinul îl acuză pe Klaus Iohannis că distorsionează istoria. „Aşteptaţi-vă la probleme la scară planetară”
Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui blindat
Un român a murit şi alţi doi au fost răniţi în Congo
19 copii răniți în Gaza vor fi aduși la spitale din România
Tancuri israeliene au ocupat partea estică a Rafah
În Europa a fost mai cald decât în Sahara
Imaginile disperării în Gaza. Haos la sosirea unui camion cu făină
ACTUALIZARE Un nou grup de români părăsește Fâșia Gaza. Duminică au început sa iasă primii cetățeni români din cei peste o sută care așteptau, încă de vineri, evacuarea din mijlocul războiului.
O parte dintre românii, care erau pe lista de așteptare încă de vineri, au ieșit din Gaza și stau în sălile de așteptare de la granița Egiptului.
În continuare sunt persoane care așteaptă să iasă, pentru că este vorba, în total, de 107 cetățeni români care vor părăsi zona de conflict.
MAE a adăugat că un număr de 101 cetăţeni români şi membri de familie vor fi evacuaţi duminică.
Evacuarea lor în R.A. Egipt se va realiza pe parcursul zilei de duminică, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse, având în vedere că aceştia au fost informaţi în prealabil de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, arată comunicatul de presă al MAE.
Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâşia Gaza. Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.
De asemenea, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo şi Tel Aviv şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene până la finalizarea operaţiunilor, mai spune sursa citată.
Știre inițială Punctul de trecere a frontierei va începe să funcţioneze de la ora locală 9.00 (şi ora României) pentru străini şi pentru persoanele evacuate medical, au declarat surse egiptene.
Radu Filip, purtător de cuvânt MAE: „Avem deja permisiunea autorităților pentru persoanele de pe lista menționată. Noi suntem pregătiți să-i sprijinim din punctul de vedere al asistenței consulare. Cetățenii români sunt în legătură cu colegii noștri de la oficiul de reprezentare a României la Ramallah și se vor mobiliza pe măsură ce apar informații cu privire la deschiderea pentru tranzitul persoanelor. Așteptăm, ca de fiecare dată, ca autoritățile celor două state să se pună de acord. Nu au fost oferite explicații. E o decizie care se ia în comun, autoritățile israeliene cu cele egiptene. În ceea ce privește tranzitul cetățenilor români, se va întâmpla în momentul în care se va relua tranzitul pentru persoane.”
Punctul de trecere dintre Gaza şi peninsula egipteană Sinai este singura intrare în Fâşie care nu este controlată de Israel şi este crucial pentru camioanele cu ajutoare şi pentru persoanele cu paşaport străin care vor să fie evacuate şi care sunt de ordinul miilor. Evacuările din Fâşia Gaza în Egipt, inclusiv pentru palestinienii care au nevoie de tratament medical urgent, au fost suspendate vineri, au declarat surse egiptene şi palestiniene, din cauza problemelor legate de transportul persoanelor evacuate din nordul Fâşiei Gaza.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News