Protest al taximetriștilor în Piața Constituției. Clever anunță că dă în judecată COTAR
Proiectul de ordonanţă de urgenţă care ar urma să reglementeze transportul alternativ este contestat cu vehemenţă de reprezentanţii companiilor de taxi. Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România organizează astăzi un protest în Piaţa Constituţiei. Este pentru a patra oară, anul acesta, când taximetriştii demonstrează împotriva a ceea ce ei susţin că ar fi concurenţa neloială şi ilegală a aplicaţiilor ride-sharing. Pe de altă parte, Clever, una dintre companiile care fac ridesharing, anunță că va da în judecată COTAR.
Circa 800 de mașini sunt așteptate să participe la acest protest, care se desfășoară între orele 9.00-15.00. Vasile Ștefănescu, președintele Cotar, a spus la Digi24 că deja sunt peste 600 de mașini în Piața Constituției.
Membrii COTAR susțin că cei care fac ridesharing fac, de fapt, piraterie.
„Proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile care pretind că fac „ridesharing” sau că „revoluționează” transportul de persoane, prin încălcarea legilor va genera discriminări grave și nelegale, deși mai mulți miniștri au promis că nu vor lăsa să se întâmple acest lucru. Practic, aceeași activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi - se dorește a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu mașini galbene, inscripționate, care-i obligă pe taximetriști să respecte foarte multe reguli și să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeași activitate, dar fără niciun fel de restricție, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării. Cam așa s-ar traduce legea pentru „ridesharing” - adică o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel”, se arată într-un comunicat de presă al COTAR, citat de Mediafax.
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Pe de altă parte, Anca Gherle, reprezentant Clever, spune că firma pe care o reprezintă va da în judecată COTAR.
„În ultimii 2 ani, dânșii au încercat prin 5 regulamente la Primăria București plus 3 propuneri de ordonanță să elimine și aplicațiile de taxi, aplicațiile agregatoare, astfel încât această eliminare aduce un dezavantaj și taximetriștilor, în condițiile în care 70% dintre ei folosesc aceste aplicații ca principală sursă de preluare de comenzi”, a spus ea.
Transportatorii critică proiectul de ordonanță de urgență privind transportul alternativ, care a fost pus în dezbatere în urma apelurilor repetate ale Uber, Clever și Bolt la adresa Guvernului de a reglementa această activitate.
Surse: Digi24, Mediafax
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News