Live

Galerie Foto Protest al profesorilor din Ungaria. Aceștia cer salarii mai mari și critică „naţionalizarea” şcolilor municipale sub Viktor Orban

Data actualizării: Data publicării:
Profesori unguri au manifestat vineri împotriva unui proiect de lege care le măreşte volumul de muncă. Foto: Profimedia Images

Profesori unguri au manifestat vineri împotriva unui proiect de lege care le măreşte volumul de muncă şi introduce evaluarea performanţelor, văzut drept o "răzbunare" după luni de conflict cu guvernul lui Viktor Orban, scrie AFP. 

Mii de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului, unde deputaţii erau prezenţi pentru a analiza amendamentele propuse de partidul la putere al premierului naţionalist. "An şcolar prelungit, până la douăsprezece ore de muncă pe zi: pe scurt, munceşti mai mult ca să câştigi mai puţin!", a criticat Valentina Kiss, o informaticiană de 29 de ani.

Corpul didactic protestează de peste un an pentru condiţii de muncă mai bune şi creşteri salariale, denunţând o profesie în derivă, afectată de penuria şi îmbătrânirea personalului. 

După ani de revendicări salariale fără succes şi în pofida inflaţiei record, profesorii sunt plătiţi în continuare între 170.000 de forinţi (455 de euro) şi 396.000 de forinţi (circa 1.000 de euro) pe lună, sau cât o casieră de supermarket.

Guvernul, care a redus de-a lungul anilor ajutorul acordat sectorului educaţiei, recunoaşte că remuneraţia acestora este prea mică şi susţine că această nouă lege va face posibilă recompensarea celor mai motivaţi profesori. Dar el a legat marea creştere promisă de obţinerea fondurilor de la UE, blocate din cauza preocupărilor legate de corupţie şi statul de drept, notează Agerpres.

Furia profesorilor a izbucnit după adoptarea în februarie 2022 a unui decret care restrânge drastic dreptul la grevă. Mai mulţi profesori au fost concediaţi de atunci pentru că au încetat lucrul câteva zile pentru a-şi apăra revendicările.

Naţionalizarea şcolilor municipale sub egida lui Viktor Orban reprezintă, de asemenea, o problemă. Directorii au o autonomie redusă, iar profesorii sunt nevoiţi să urmeze o programă la literă, adesea influenţată ideologic pentru a susţine linia ultraconservatoare a guvernului, au denunţat protestatarii.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moș Crăciun, folosit ca amenințare în educația copiilor. Ce spun psihologii despre metoda la care apelează părinții înainte de Crăciun

Atuurile politicianului maghiar care ar putea câștiga în fața lui Viktor Orban, pe care l-a numit „Al Capone al Carpaților”

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Viktor Orban vine la București. Premierul Ungariei se va întâlni cu Marcel Ciolacu

Partenerii noștri