Live

Aproape 17 milioane de euro au fost achitate foştilor deţinuţi care au câştigat despăgubiri la CEDO

Data actualizării: Data publicării:
Problema supra-aglomerării din sistemul penitenciar ar putea fi soluţionată la sfârşitul anului.

Aproape 17 milioane de euro au fost achitate de statul român, până în prezent, fostelor persoane private de libertate care au câştigat despăgubiri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a informat, luni, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.

„În ultimii 15 ani, în sistemul penitenciar au fost deţinute 160.000 de persoane private de libertate. Dintre acestea, în ultimii 15 ani, au câştigat la CEDO despăgubiri în media sumei de 4.000 - 5.000 de euro 4.300 de foste persoane private de libertate, 4.300 raportat la 160.000, iar suma totală pe care statul român a plătit-o, până în acest moment, din evidenţele pe care le are Administraţia Naţională a Penitenciarelor la dispoziţie, este de 16,8 milioane de euro. (...) Procentul cauzelor câştigate la CEDO este în marja 2 - 3%. (...) Dacă vom caza 100 de persoane, în orice infrastructură, fie ea şi de tip hotelier, vă garantez că în 15 ani vor fi două-trei plângeri sau reclamaţii. (...) S-a vehiculat de foarte multe ori că statul român plăteşte sute de milioane de euro, ceea ce nu este adevărat”, a declarat Halchin, la prezentarea bilanţului activităţii ANP în 2023.

El a menţionat că, anul trecut, ANP a avut printre priorităţi combaterea supraaglomerării. „Acest fenomen încă se mai regăseşte la nivelul sistemului penitenciar, deşi este într-o continuă ameliorare şi în anul supus analizei, ca şi în 2022, eforturile în această direcţie au presupus două tipuri de măsuri - o măsură de ordin administrativ, care presupune transferuri, transferurile persoanelor private de libertate în interiorul, să spunem, subdiviziunii unităţilor de acelaşi regim şi, după cum observăm, am avut 3.400 de transferuri sau 3.600 de transferuri în 2023, în comparaţie cu 2.800 în 2022, iar a doua direcţie de acţiune în sensul combaterii supraaglomerării este, în mod evident, dezvoltarea fizică a sistemului penitenciar”, a explicat Dan Halchin, potrivit Agerpres.

Şeful ANP a amintit că Guvernul a aprobat un memorandum cu măsuri de extindere a infrastructurii penitenciare. „Practic, în intervalul 2022 - 2025, documentul programatic spune că trebuie să ne mărim capacitatea cu 7.800 de noi locuri de cazare. După eforturi realmente extraordinare, s-a reuşit, pentru al treilea an consecutiv, respectarea acestei planificări. Cu alte cuvinte, în 2023 au fost programate a fi date în folosinţă un număr de 1.275 de noi locuri, au fost date 1.282. Un aspect foarte important care trebuie menţionat este faptul că noile penitenciare de la Unguriu şi de la Berceni, unităţi care despre care s-a vorbit foarte mult timp, au beneficiat de semnarea contractului de execuţie propriu-zisă, iar începând din anul acesta, din ianuarie, unităţile se află în faza de execuţie”, a menţionat Halchin.

Conform acestuia, în 2023, pentru infrastructura fizică a sistemului penitenciar s-au derulat lucrări pe 28 de şantiere. „Volumul acestora a crescut până la 35 în acest moment, iar în următoarele două - trei luni vom ajunge la 74 de şantiere în tot sistemul, evident, la nivel naţional. Nu sunt numai privind locuri de cazare, sunt şi lucrări care ţin de alimentarea cu gaz metan, redimensionarea reţelelor de evacuare a apelor uzate ş.a.m.d”, a punctat şeful ANP.

Anul trecut au fost repatriaţi un număr de aproximativ 1.000 de fugari. „Condiţiile din sistemul penitenciar românesc nu sunt nici pe departe aşa cum sunt clamate sau blamate de unele persoane care se află în anvergura unui proces penal sau a altuia. Se poate trage concluzia că, în ipoteza în care condiţiile de detenţie ar fi fost necorespunzătoare sau dacă noi am fi făcut ceva incorect în sistemul penitenciar, instanţele internaţionale din ţările cu care cooperăm n-ar fi luat decizia repatrierii unui număr atât de semnificativ de persoane care să-şi execute pedeapsa în România”, a susţinut Dan Halchin. 

Problema supra-aglomerării din sistemul penitenciar ar putea fi soluţionată la sfârşitul anului

Problema supra-aglomerării din sistemul penitenciar ar putea fi soluţionată la sfârşitul anului, a declarat, luni, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.

„În perioada 2021 - 2023, (...) capacitatea fizică a sistemului penitenciar a fost mărită cu 2.000 de locuri. (...) În 2024, pentru că am lucrat foarte mult la documentaţiile de atribuire, avem în vedere încă 3.000 de locuri, ceea ce ne va duce la o extindere a capacităţii de cazare, în trei ani, de 5.000 de locuri, iar acest lucru va duce pentru prima oară în sistemul penitenciar românesc la eliminarea acestei supra-aglomerări şi la asigurarea spaţiului minim de patru metri pătraţi pentru toate persoanele private de libertate. (...) Anul acesta, finanţarea de care sistemul penitenciar are nevoie pentru a pune în operă şi a da în folosinţă cele 3.000 de locuri noi de cazare şi a susţine şi celelalte demersuri de investiţii, gaze naturale şi aşa mai departe, este de 124 de milioane de euro”, a explicat Halchin, cu prilejul prezentării raportului de activitate al ANP pe 2023.

El a mai adus în atenţie faptul că deficitul de personal din sistemul penitenciar este de 29%. Dan Halchin a afirmat că 71% din personal este încadrat pe posturi, iar deficitul este mai pronunţat la medici, unde gradul de ocupare este puţin peste 50%.

Dan Halchin a precizat că, în 2023, peste două milioane de misiuni au fost efectuate de Poliţia Penitenciară în interiorul şi exteriorul unităţilor de detenţie, în peste 99% dintre cazuri fără incidente.

Potrivit raportului de activitate al ANP pe 2023, anul trecut, în unităţile penitenciare au intrat 11.218 de persoane private de libertate, iar 10.921 au ieşit din sistemul de detenţie. Datele statistice indică o scădere a numărului persoanelor custodiate puse în libertate condiţionat (4.890) faţă de anul 2022 (5.557) şi o creştere a numărului celor puse în libertate la expirarea pedepsei în termen (2.155), faţă de anul anterior (1.733). 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Penitenciarelor anunță că peste 91% din deținuți vor vota în turul doi al alegerilor prezidențiale

Olanda începe eliberarea anticipată de deţinuţi din cauza lipsei de locuri în închisori

Sindicatul poliţiştilor de penitenciare anunţă protest luni la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Ce reclamă aceștia

Recalcularea pensiilor militare a fost aprobată de deputați. Amendamentul care îi majora pensia lui Nicolae Ciucă a fost retras

Partenerii noștri