Live

Prințul Charles s-a întâlnit cu refugiații ucraineni de la Romexpo. Le-a transmis un mesaj de „încurajare şi speranţă”

Data actualizării: Data publicării:
Prințul Charles s-a întâlnit cu refugiații urcraineni de la Romexpo. Foto: Profimedia

Prinţul Charles, aflat în vizită în România, s-a întâlnit, miercuri, cu refugiaţi ucraineni, la centrul amenajat la Romexpo pentru a-i ajuta pe cei care fug de războiul din ţara vecină.

Însoţit de Custodele Coroanei, Margareta, Prinţul de Wales a dialogat cu reprezentanţii organizaţiilor care donează sau activează aici, printre care World Vision, Armata Salvării, Crucea Roşie, UNHCR, precum şi cu reprezentanţi a Primăriei, potrivit Agerpres.

În sala în care refugiaţii se înregistrează pentru formalităţi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, i-a explicat, în faţa unei hărţi, moştenitorului Coroanei britanice modul în care România a acţionat în criza refugiaţilor.

În continuare, Prinţul Charles a vizitat o sală unde se depozitează produse alimentare, jucării şi hrană pentru animale de companie, în care unii copii alergau printre cei prezenţi şi se filmau cu telefonul. Într-un colţ, Tatiana, de şapte ani, ţinea un buchet mare de flori pe care i l-a oferit Prinţului din partea copiilor ucraineni. El a mai primit un coş cu mici obiecte de lemn pictate.

Mama Tatianei, Diana, este din Nikolaev şi spune că a venit în România în urmă cu o lună şi jumătate. Pentru că tatăl ei este din Republica Moldova, vorbeşte româneşte.

Aici am fugit eu cu patru copii deodată, fără bărbat, a povestit ea, menţionând că soţul ei a venit în Bucureşti în urmă cu o săptămână şi jumătate, deoarece a fost scutit de încorporarea în armată, fiind tată a patru copii.

Diana exclude ideea de a pleca în altă ţară mai departe. Ea spune că vrea să rămână în România sau să se întoarcă la un moment dat în ţara sa. Eu măcar ceva înţeleg, mărturiseşte femeia.

Tot din Nikolaev a venit în România Ilona, de 39 de ani, cu cele două fiice, Milana, de cinci ani, şi Arina, de 15 ani. Povesteşte că apartamentul ei din Ucraina a fost distrus de bombardamente şi de aproape trei luni locuieşte la Galaţi.

La Centrul de la Romexpo, cei care s-au refugiat din calea războiului pot primi diferite produse, în baza unor vouchere.

Şefa Direcţiei generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Cosmina Simian Nicolescu, spune că, în cele două luni şi jumătate de existenţă a centrului, aici au venit aproximativ 38.000 de persoane, cu un flux de 1.000 de persoane pe zi, printre care foarte mulţi copii cu vârsta sub trei ani.

În primele şase săptămâni de la începutul proiectului de donaţii de la Romexpo, produsele disponibile au venit exclusiv în urma donaţiilor individuale. În prezent, mare parte vin de la organizaţii şi este nevoie de produse pentru cei mici: mâncare pentru cei care încep procesul de diversificare, scutece, haine de vară, şepcuţe. În total, la centru au fost donate peste 120 de tone de produse, pe lângă haine.

Dincolo de produse, la centru, cetăţenii ucraineni primesc consiliere privind şederea lor în România.

Vizita a fost scurtă, dar cred că a plecat dânsul cu o idee foarte bună despre modul în care România a reacţionat per total, România şi sprijinul organizaţiilor internaţionale. Ce a văzut este cum am lucrat la nivel de cetăţean, la nivel de organizaţii non-guvernamentale, la nivel de autorităţi locale, a spus Raed Arafat, după plecarea Prinţului Charles.

El a spus că mesajul acestuia către familiile ucrainene a fost unul de încurajare şi de speranţă că se vor întoarce la ei acasă cât mai curând.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

O bombă rusească de 250 de kilograme a fost lansată din greșeală peste o școală din Belgorod, aproape de granița cu Ucraina

Rusia susține că NATO vrea să transforme Moldova într-o bază logistică pentru aprovizionarea armatei ucrainene

Pericol la centrala nucleară de la Zaporojie. „Este la un pas de a rămâne în pană de curent”

Partenerii noștri