Live

Primarul unei comune prahovene spune că patru urşi au fost aduşi ilegal în zonă de persoane necunoscute

Data actualizării: Data publicării:
Urși lângă o pădure.
Foto: Profimedia Images

Primarul comunei Ceraşu, Alin Staicu, susţine că patru urşi au fost aduşi ilegal în zonă de către persoane necunoscute, autorităţile fiind sesizate pentru lămurirea situaţiei şi pentru relocarea animalelor în alte zone.

„Patru urşi au fost aduşi ilegal de către persoane necunoscute în zona Valea Borului - Drumul spre Costeni (Fetele Târlii). Am solicitat ajutorul autorităţilor competente pentru a identifica modalitatea în care urşii au ajuns în comuna noastră şi pentru a găsi soluţii pentru relocarea acestora în alte zone. Rugăm cetăţenii să fie atenţi şi să anunţe autorităţile dacă animalele sălbatice îşi fac apariţia în apropierea gospodăriilor”, a scris primarul, luni, pe pagina sa de Facebook.

Alin Staicu a declarat, pentru Agerpres, că animalele au fost aduse în cursul weekendului, fiind mai mulţi martori care îşi păşteau vacile în zonă.

Primarul spune că a contactat Poliţia, precizând că nu există nicio autorizaţie de relocare a urşilor în zona comunei Ceraşu.

„Avem urşi în zonă peste limita normală. În localitatea noastră au fost recenzaţi 33 de urşi, în condiţiile în care aveam doar 10 în spaţiu. Şi anul trecut am avut incidente cu urşi relocaţi fără să fim informaţi”, a afirmat edilul.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoritățile de la Ankara l-au reţinut și pe avocatul primarului arestat al Istanbulului. Ce acuzații i se aduc apărătorului edilului

Miting uriaş sâmbătă, la Istanbul, în sprijinul primarului Ekrem Imamoglu, aflat în închisoare

Poveste din inima Olteniei: Cum arată viața în Deveselu de când au venit americanii în comună. Primar: „Altfel ni se deschid ușile”

„Ocolești o groapă și dai în 10”. Comuna din Olt abandonată în noroaie, după alegerile locale. Revoltați, oamenii au protestat pe ulițe

Partenerii noștri