Live

Primăria Capitalei cumpără mini centrale pentru zonele în care apa caldă și căldura nu sunt livrate în parametri suficienți

Data actualizării: Data publicării:
Primăria Capitalei cumpără mini centrale pentru zonele în care apa caldă și căldura nu sunt livrate în parametri suficienți. Foto: Facebook/Nicușor Dan

Primăria Capitalei va cumpăra 20 de mini centrale termice pentru zonele din oraș în care agentul termic nu este livrat în parametri suficienți, a anunțat, joi, edilul Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, Compania Municipală Energetica Servicii a lansat în SEAP procedura pentru achiziția unor capacități modulare de producere de energie termică (tip container) pentru rețeaua de termoficare.

„Prin achiziţia celor 20 de capacităţi modulare, vom asigura furnizarea optimă a agentului termic şi apei calde pentru 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi aproximativ 40.000 de locatari din toate cele 6 sectoare”, a transmis Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Centralele vor fi amplasate în anumite puncte termice, situate la capetele de rețea unde funcționarea a fost deficitară și unde agentul termic a fost livrat în parametri insuficienți.

Este vorba despre patru puncte termice din sectorul 1, șase din sectorul 2, alte trei puncte termice din sectorul 3, unul în sectorul 4, trei în sectorul 5 și alte trei în sectorul 6.

„Invit operatorii economici interesați să depună ofertele până pe data de 23 februarie 2024”, a mai adăugat edilul.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Restricții de trafic în București, în weekend, cu ocazia comemorării a 35 de ani de la Revoluția din 1989. Pe unde nu se circulă

Partenerii noștri