Primăria București vrea să înființeze un centru de excelență la Spitalul Gomoiu, unde 1.000 de copii cu cancer să fie consultați lunar
Proiecte în valoare totală de 1,451 miliarde de lei care vizează investiţii în spitalele Victor Gomoiu, Alexandru Obregia, Sfânta Maria şi Filantropia, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, urmează să fie dezbătute în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.
Primul proiect prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea înfiinţării şi amenajării unui centru de excelenţă în oncopediatrie în cadrul Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu. Valoarea totală a investiţiei este de 326.985.688 lei cu TVA. Centrul de tratament ar urma să aibă un regim de înălţime -2S+P+5E, iar prin realizarea investiţiei "se va asigura consultarea, evaluarea şi diagnosticarea lunară pentru circa 1.000 de copii bolnavi de cancer, iar pentru diversele proceduri medicale oncopediatrice, 6000 de copii bolnavi anual, în spaţii moderne amenajate special".
Al doilea proiect vizează construirea unui Centru de psihiatrie pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, la o valoare de 60.587.323 de lei cu TVA. Clădirea va fi formată din două corpuri separate: Corpul C1 cu regim de înălţime S+P+3E, având funcţiunea de cabinete medicale pentru tratarea copiilor prin terapie, iar Corpul C2 cu regim de înălţime S+P+1E. Conform raportului de specialitate, în prezent, la nivelul Capitalei, nu există servicii publice de complexitate pentru specialitatea psihiatrie pediatrică, iar la nivelul Spitalului Prof. Dr. Obregia, Clinica de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului nu poate oferi pacienţilor minori toate serviciile de care aceştia ar avea nevoie pentru depistarea activă precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentală, consiliere psihologică a părinţilor şi familiei, precum şi servicii educaţionale pentru copiii cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală.
A treia propunere se referă la realizarea unui centru de transplant multi-organ în cadrul Spitalului Clinic "Sfânta Maria", prin construirea unui corp nou de clădire, valoarea investiţiei fiind de 610.172.610 lei cu TVA. Realizarea investiţiei constă, în principal, în edificarea unei clădiri noi în care să funcţioneze integrat următoarele compartimente şi secţii medicale: imagistică (CT şi RMN), ambulatoriu cu 16 cabinete consultaţii, laborator anatomo-patologie şi laborator transplant, ATI cu 17 posturi; blocul operator cu opt de săli de operaţie, din care două săli de operaţie hibrid; spitalizare cu 66 de paturi, spaţii conexe necesare (sterilizare, depozitare farmacie, spălătorie, spaţii administrative şi destinate logisticii, spaţii tehnice etc.). Conform referatului de aprobare, este vorba despre realizarea primului Centru de transplant multi-organ din sud-estul Europei, un centru de excelenţă în domeniul medical.
Primăria doreşte să obţină finanţare PNRR şi în vederea extinderii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, prin construirea unui corp nou de clădire. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 453.495.787 lei cu TVA, fiind vorba despre o clădire cu regim de înălţime S+P+4E, cu funcţiunea de spital obstetrică-ginecologie.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News