Live

Prima noapte în care Termoenergetica dă căldură în București în această toamnă. Compania începe probele la cald, mai ales noaptea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că în această noapte încep probele la cald pentru consumatorii de tip urban din Capitală.

„Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare a conductelor, precum şi lucrările din şantiere, aflate în diferite stadii de execuţie, în toate sectoarele Municipiului Bucureşti. Având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, care prevede temperaturi scăzute în timpul nopţii şi crescute în timpul zilei, probele se vor face mai ales în cursul nopţii”, transmite compania, marţi, pe Facebook.

Termoenergetica subliniază că în sezonul rece vor fi continuate doar acele lucrări pentru care pot fi realizate provizorate, astfel încât furnizarea agentului termic pentru căldură către clienţi să nu fie afectată.

„Probele la cald, prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare, se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire. De asemenea, au scopul de a verifica funcţionalitatea traseelor de alimentare de la sursa de producere a agentului termic până la consumator”, menţionează sursa citată de Agerpres.

Mesaj pentru asociaţiile de proprietari

Începerea furnizării agentului termic pentru încălzire se va face, potrivit H.G. Nr. 425/1994, „după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20,00 - 06,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici”.

Termoenergetica reaminteşte că asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operaţiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.

Compania a început deja furnizarea căldurii către spitalele, şcolile, grădiniţele, căminele de bătrâni, precum şi către alte instituţii care au solicitat acest lucru.

Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit - 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cursuri suspendate la un liceu din Capitală, din cauza lipsei agentului termic. Termoenergetica face lucrări în mai multe sectoare

Sute de blocuri din București sunt în continuare fără apă caldă și căldură, deși avaria a fost remediată. Anunțul Termoenergetica

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Avarie majoră în București. Termoenergetica anunță că peste o mie de blocuri rămân fără apă caldă și căldură. Ce zone sunt afectate

Partenerii noștri