Live

„Polițist bibelou, domnule!”. Oamenii legii, indignați de modificările din Codul Rutier care a trecut recent de Parlament

Data actualizării: Data publicării:
Noua legea îi obligă pe polițiștii rutieri să folosească pistoalele radar la o distanță de maximum 10 metri față de mașina de poliție

Radarele montate în maşini de poliţie neinscripţionate sunt foarte aproape să devină istorie. Parlamentul a adoptat o lege care îi obligă pe agenţi să stea întotdeauna la vedere atunci când vânează vitezomani. Poliţiştii critică ideea aleşilor - spun că dacă aceste măsuri se vor aplica, şoselele se vor transforma în piste de curse, iar numărul morţilor în accidente rutiere va creşte. 

Deputatul PNL Florin Roman e de părere că radarele montate în maşini neinscripţionate sunt „un pericol”, aşa că vrea modificarea legii.

„Asta înseamnă că aceste mașini ale poliției nu mai pot sta în boscheți, în tufișuri, așa cum ne-am mai întâlnit din păcate pe drumurile naționale, nu pot sta ascunse în curbe, pentru că rolul acestui proiect este de a pune bazele prevenției, or nu poți face prevenție rutieră în momentul în care tu stai ascuns”, a spus Florin Roman.

Demnitarul a rămas în 2016 fără permisul de conducere, după ce a ajuns pe contrasens ca să evite un limitator de viteză.

„Legislativul insistă să facă acest front comun pentru ajutorarea acelei părți a societății care nu dorește să-și asume răspunderea pentru faptele sale și care caută mereu teoria chițibușului, pentru a scăpa de răspundere”, este e părere un polițist de la Europol.

Sunt schimbări şi în privinţa folosirii pistolului radar. Noua lege îi obligă pe polițiștii rutieri să folosească pistoalele radar la o distanță de maximum 10 metri față de mașina de poliție. Asta înseamnă ca vitezomanii și-ar putea anula amenzile în instanță, dacă distanța a fost depășită chiar și cu câțiva centimetri.

„Polițist bibelou, domnule! Legăm polițistul de mâini, îi punem o sfoară de 10 metri și îi cerem să facă ceea ce nu mai poate face: să-i vâneze pe cei care circulă cu 190-200 în localități”, mai spune polițistul de la Europol.

În România, viteza e principala cauză a accidentelor. Sute de oameni mor în fiecare an pentru că şoferii calcă prea tare pedala de acceleraţie. Legea care le interzice poliţiştilor să folosească radare în maşini neinscripţionate a trecut de Parlament şi va ajunge la preşedinte pentru promulgare. O variantă similară a legii, care includea şi obligaţia ca radarele să fie presemnalizate cu sute de metri înainte, a fost declarată neconstituţională de CCR.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi polițiști aflați în misiune au fost grav răniți într-un accident pe DN7

Cinci polițiști, plasaţi sub control judiciar. Ei sunt suspectaţi de luare de mită şi fals intelectural

Cei trei fraţi dispăruţi din Hunedoara, alături de tatăl lor, într-un clip video: „Atâta ştim, că am ajuns la o mare”

Date noi despre cei trei frați dispăruți din Hunedoara: copiii se află alături de tatăl lor, care a vorbit cu polițiștii

Partenerii noștri