Viorica Dăncilă, nemulțumită de Ramona Mănescu: „A lucrat împotriva premierului. E momentul să spun adevărul”
Viorica Dăncilă a răbufnit, joi seara, după ce a pierdut votul de la moțiunea de cenzură, la adresa ministrului de Externe Ramona Mănescu, reproșându-i că „a lucrat împotriva premierului”.
Deși propusă de ALDE în Guvern, Ramona Mănescu a preferat să rămână la Externe alături de Viorica Dăncilă, după destrămarea coaliției PSD-ALDE. Acum, Viorica Dăncilă se consideră trădată și face dezvăluiri.
„La Ministerul de Externe Ramona Mănescu a lucrat împotriva premierului. Nu a stat absolut deloc alături de premier. Cred că este momentul să spun adevărul. Am încercat să nu scot multe lucruri în spațiul public”, a spus Viorica Dăncilă, joi seara, la România TV, citată de Mediafax.
Nemulțumirile Vioricăi Dăncilă sunt legate în special de vizita pe care a făcut-o în SUA, acolo unde Ramona Mănescu a însoțit-o. „Doamna Mănescu nu a fost decât în prima zi cu premierul. În celelalte zile doamna Mănescu nici măcar nu a întrebat premierul României dacă trebuie să îl însoțească undeva, să facă o întâlnire cu cineva, dacă vrea să anuleze o întâlnire (…) Nu, nu sugerez acest lucru (că din cauza Ramonei Mănescu a fost anulată întâlnirea cu vicepreședintele SUA - n.r.), dar ca atitudine. De-atunci doamna Ramona Mănescu pleacă, nu are memorandumul semnat de premier, dar pleacă unde vrea”, s-a plâns Viorica Dăncilă.
Citiți și: Cum i-a luat Ramona Mănescu fața Vioricăi Dăncilă în fotografia cu Secretarul SUA pentru Energie
Premierul a spus că nu a demis-o pe Ramona Mănescu pentru că știa că președintele Klaus Iohannis nu va semna decretul pentru o nouă nominalizare.
„Am opt miniștri care nu sunt în guvern, dacă mai revocam încă doi, știind că președintele nu va nominaliza, m-am gândit la funcționalitatea Guvernului. A trebuit să accept anumite lucruri pentru că imagiena de țară era mai importantă decât ce s-a făcut împotriva mea”, a subliniat Dăncilă.
Întrebată dacă Ramona Mănescu și-a dorit portofoliul de comisar european, Dăncilă a spus pe un ton hotărât „da”.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News