Live

Viorica Dăncilă, despre preluarea Guvernului: Am regretat că nu am fost mult mai directă

Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Viorica Dăncilă a declarat, întrebată dacă a regretat vreodată faptul că a acceptat să fie premier, că a avut acest regret pentru că nu a putut coagula propria echipă, pntru că nu a avut curaj să fie mult mai directă și să ia atitudine atunci când trebuia.

„Sincer, da. Am regretat la un moment dat pentru că am avut impresia că de fapt nu pot să coagulez în jurul meu oamenii pe care mi i-aș fi dorit. Am regretat că nu am luat atitudine atunci când trebuia să o facă. Am regretat faptul că nu am avut inspirația sau curajul să fiu mult mai directă. Am regretat faptul că nu m-am implicat în partid și să avem această separare între Guvern și viața de partid. Am considerat mereu că un guvern politic trebuie să fie implicat și în luarea deciziilor politice, în reformele care se fac în partid, în activitatea p timpul campaniei electorale. Nu am reușit destul de mult pentru că exista această separare între Guvern și partid, ceea ce nu a fost un lucru foarte bun și poate trebuie să trag mai multe semnale de alarmă”, a afirmat Viorica Dăncilă, luni seară, la TVR 1.

Întrebată dacă s-a gândit că va avea soarta Guvernelor Grindeanu și Tudose, demise de PSD prin moțiune de cenzură, premierul a răspuns: „Sincer nu. M-am gândit că fiind un om echilibrat și care caută întotdeauna consensul, nu a ceda atunci când îți spune cineva să faci acel lucru, am crezut că va fi o cooperare foarte bună pentru că toți voiam ca guvernarea să meargă bine pentru că acest lucru ridica partidul. Am crezut că o să am foarte multă susținere, că voi avea un dialog foarte bun. De multe ori nu. V-am spus nu trebuie să dau vina pe altcineva. Cred că și noi toți dacă la momentul acela semnalam anumite lucruri care nu mergeau foarte bine atunci lucrurile se putea regla. Acum fiecare are o viziune, fiecare are modul lui de a privi reformele din partid, interacțiunea cu formele statutare, cu guvernul”.

Șeful Executivului a adăugat că, în perioada când era Liviu Dragnea președinte al PSD, au fost momente când a avut un discurs pe care nu trebuia să îl aibă și mesajele nu aveau credibilitate pentru că nu se identifica cu acestea.

„Era un discurs pe care trebuia să îl am, anumite elemente pe care trebuia să le transmit. De multe ori dacă nu te identifici cu niște mesaje nici nu au credibilitate. Important este prezentul și modul în care ne raportăm la viitor. Ce a fost a fost. Poate a fost și vina mea că am acceptat anumite lucruri. Trebuie să îmi asum și partea mea de vină. Îmi dau seama că trebuie să mă implic mai mult”, a conchis Dăncilă.

Sursa: Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul va putea emite ordonanțe și în vacanța parlamentară. Ce domenii sunt vizate de legea promulgată de Iohannis

Reacția Elenei Lasconi, după învestirea noului Guvern: „Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”

Cătălin Drulă: Ceauşescu rânjeşte din iad când vede o nouă nomenclatură şi nişte noi securişi care se agaţă cu disperare de putere

Kelemen Hunor: „Este esenţial să se reactiveze rapid instituţiile statului pentru a le pune în slujba oamenilor”

Partenerii noștri