VIDEO. Manda se încurcă în explicații când e întrebat de ce nu i-a spus lui Tăriceanu despre cererea DNA
Senatorul PSD Claudiu Manda a explicat, joi, la Parlament, că a primit cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, în jurul orei 15, dar că nu l-a informat pe liderul ALDE că este vizat într-un nou dosar penal. De ce? „Pentru că nu l-am informat”, a răspuns Manda.
Claudiu Manda și Rareș Bogdan, în topul absenților din Parlamentul European
Dosarul chelneriței angajate ca ingineră la Apele Române a ajuns pe masa judecătorilor
Călin Popescu Tăriceanu, la DNA: Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect. Acest dosar pleacă de la premise false
Alegeri locale 2020. Tăriceanu a votat: Bucureștenii au trăit un sentiment de frustrare
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Claudiu Manda a explicat presei că cererea și documentele care o însoțesc au ajuns la Senat miercuri, la ora 15.10. „Este o adresă de înaintare, este un referat și sunt 73 de volume, care conțin între 200-300-150-199 de file. Această adresă a ajuns la mine. De ce a ajuns la mine și nu a ajuns la un altul dintre vicepreședinți? Răspunsul este că pe data de 6 (noiembrie - n.r.) deja stabilisem, împreună cu staff-ul de la domnul președinte Tăriceanu, că astăzi și mâine și săptămâna viitoare când domnia sa este plecat în delegație, exercitarea atribuțiilor de președinte se publică în Monitorul Oficial și era vorba despre mine, de aia a ajuns la mine”, a relatat senatorul PSD cum au decurs ieri lucrurile în Senat.
Acesta a mai arătat că, „fiind un subiect care îl viza pe domnul Călin Popescu Tăriceanu”, cererea și documentele DNA nu aveau cum să ajungă direct la liderul ALDE.
Manda a precizat că predarea-primirea volumelor a durat de la 15.10 la 18-18.30, deoarece se inventariază și se sigilează documentele.
Întrebat dacă l-a înștiințat pe Călin Popescu Tăriceanu de cererea care îl vizează, Claudiu Manda a răspuns: „Nu am vorbit, nu l-am anunțat pe domnul Tăriceanu despre acest subiect”.
La insistențele jurnaliștilor, care au dorit să afle motivele pentru care nu a considerat necesar să-l anunțe pe Tăriceanu de cererea DNA, deși la momentul respectiv președintele Senatului se afla încă în Senat, în biroul său, Manda a început să se încurce în explicații: „Nu știu unde era domnul Călin Popescu Tăriceanu. Eu pot să vă spun subiectele care mă vizează pe mine. (...) Eu am oferit un răspuns. Celelalte întrebări sau, dacă nu sunt suficient de lămuritor eu, puteţi să întrebaţi la cei de la staff”.
„Vi se pare normal ca un senator, președintele Senatului, să afle din presă?”, au continuat jurnaliștii. „Întrebarea este cum a aflat din presă. Noi am mai văzut situații când persoane erau în fața procurorului și citeau la televizor sau din spațiul public care erau acuzațiile (...) Nu eu am spus presei despre acest subiect. La un moment dat, fiind întrebat, a trebuit să confirm acest subiect. E clar că domnul Călin Popescu Tăriceanu sau oricare alt senator ar fi fost informat formal în momentul în care această procedură ajungea la Comisia Juridică, pentru că oricum va trebui să fie prezent când se desigilează documentele...”.
Când jurnaliștii l-au întrebat, din nou, de ce nu l-a înștiințat chiar el pe liderul ALDE de cererea DNA, mai ales că PSD și ALDE sunt parteneri de alianță, Claudiu Manda a răspuns: „Nu l-am sunat (...). Nu am... Mă întrebați de ce nu l-am informat. Singurul răspuns este că nu l-am informat”.
Întrebat dacă l-a anunțat în schimb pe președintele PSD, Liviu Dragnea, de solicitarea primită de la DNA, senatorul social-democrat a răspuns că nu.
Miercuri seara, după ce Claudiu Manda confirmase deja primirea cererii DNA, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spunea că la Senat nu s-a primit vreo cerere a DNA pentru avizarea urmăririi sale penale.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News