Live

Victor Ponta: După 6 milioane de „Puie Monta” e cazul să fii smerit o perioadă destul de lungă

Data actualizării: Data publicării:
Victor Ponta. Foto: INAQUM Photos/Alexandru Busca

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat într-un interviu acordat Ziare.com că nu își dorește să intre la guvernare și ar vrea să rămână în Opoziție până în 2024 și că nu îl interesează la negocierile cu PNL funcția de președinte al Camerei Deputaților. „După ce ai luat 6 milioane de „Puie Monta” e cazul să fii smerit o perioadă destul de lungă”, a fost explicația lui Ponta.

Liderul Pro România susține că va discuta cu Ludovic Orban câteva condiții pe care le are pentru a susține cabinetul, însă consideră că negocierile de după moțiune au început prost și că Orban are șanse mici să treacă Guvernul prin Parlament.

„Trebuia să înceapă altfel: toate partidele din Parlament să vină să spună dacă vor sau nu să își asume ideea de guvernare, după care fiecare dintre cei care vor la guvernare să dea trei oameni care se pricep cu adevarat la ceva, nu prieteni cu Ionel și Georgel. Mie îmi pare că s-a început prost și se va termina prost. Dar da, aș fi dispus sa le spun ce e de facut.”

Ponta susține că România este într-o situație economică proastă și că o eventuală criză globală va băga țara în faliment. Printre condițiile pe care le va pune Pro România la negocieri se numără impozitarea diferențiată și creșterea diferențiată a pensiilor. Totuși, Victor Ponta susține că sunt șanse mici ca Pro România să voteze Guvernul Orban.

„Nu vom vota Guvernul Orban în Parlament, nu avem cum. Să vedem ce promite și vrea să facă domnul Orban. Guvernul Orban este doar o continuare a instabilității. Nu am văzut niciun fel de idee despre ce urmează.”

Fostul premier este de părere că a doua propunerea de premier, dacă prima este respinsă de Parlament, nu va fi tot Ludovic Orban.

„Dacă pică prima propunere, domnul Ioahnnis va spune: Ludovic, îmi pare rău, te-am propus, n-ai fost în stare! Eu așa cred. (...) Dacă ar veni a doua propunere Bolojan, ar trece fara probleme”, susține liderul Pro România.

De asemenea Ponta susține ca vrea să fie viitorul lider al PSD-iștilor.

„Categoric nu au și vor avea nevoie de un lider, nu acum. Voi încerca să fiu eu. Pentru că, totuși, în memoria alegătorului PSD - nu a liderilor PSD care au memorie scurtă, toți au ajuns ceva pe semnătura mea, în frunte cu doamna Dăncilă - în vremea când era Ponta lider la PSD ne era bine”, a mai declarat Victor Ponta.

Liderii Pro România, Victor Ponta și Adrian Țuțuianu se întâlnesc astăzi cu Ludovic Orban și delegația PNL pentru a discuta în vederea susținerii Guvernului Orban în Parlament.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

Câți „tineri” a promovat Partidul Oamenilor Tineri (POT) în Parlament. PSD și AUR - partidele cu cei mai mulți aleși de peste 65 de ani

Partenerii noștri